Noutati :

Parlamentul European a aprobat raportul privind aderarea Romaniei la Schengen. Votul final se da joi

8 iunie, 2011 - 01:38 PM
Autor: Anonim      
Categorie: EXTERN
0

Asa cum era de asteptat, tinand cont de avizul favorabil care fusese acordat deja pe marginea acestui raport, Parlamentul European a aprobat astazi aderarea Romaniei la Spatiul Schengen. Votul final va fi dat, insa, joi.

Europarlamentarii au votat astazi raportul intocmit de eurodeputatul portughez Carlos Coelho pe tema aderarii Romaniei si Bulgariei la Spatiul Schengen. Acest document era favorabil integrarii celor doua state, insa votul final se va da joi.

Raportul a fost adoptat de plenul Parlamentului European cu 487 voturi „pentru”, 77 de voturi „impotriva” si 29 abtineri.

Ultimul cuvant in privinta aderarii il vor avea cele 25 de state membre ale Spatiului Schengen, care trebuie sa aprobe in unanimitate. Raportul va fi dezbatut joi in Consiliul JAI.

Majoritatea celor peste 40 de eurodeputati care au luat cuvantul, marti, in dezbaterea care s-a desfasurat in plenul Parlamentului European s-au pronuntat in favoarea aderarii celor doua state la Spatiul Schengen, potrivit Mediafax. Europarlamentarii au sustinut ca ambele state au depus eforturi majore pentru indeplinirea criteriilor de aderare, subliniind in acelasi timp ca cele doua tari sunt pregatite tehnic pentru integrare.

Au fost si cativa eurodeputati care s-au pronuntat categoric impotriva aderarii celor doua state la Spatiul Schengen:

-► Italianul Mario Borghezio, membru al grupului Europe of Freedom and Democracy (EFD): „Sugerez suspendarea procesului de aderare a Romaniei si Bulgariei in Spatiul Schengen pe baza principiului precautiei”. Tot el s-a referit la Romania si Bulgaria cu expresia „gaurile din svaiterul care este UE in legatura cu clandestinii”.

-► Olandezul Daniel Van Der Stoep, neafiliat la niciun grup:  „Romania si Bulgaria sunt state corupte care nu respecta criteriile Schengen”. El a mentionat si rapoartele Transparency International, spunand ca Romania si Bulgaria se confrunta cu cazuri majore de coruptie.

-► Englezul Gerard Batten, europarlamentar din grupul EFD: „Iata ca Zona Schengen se desfiinteaza in nucleul sau dur dar sunt planuri sa fie incluse Romania si Bulgaria, unde sunt sute de mii de tigani care toti doresc sa emigreze si, dupa ce vor putea calatori liber in zona Schengen, multi dintre ei inevitabil vor ajunge in Marea Britanie ca sa profite de sistemul nostru generos de ajutoare sociale, ca multi inaintea lor”.

„Poate ca multi intreprinzatori britanici ar dori sa se intalneasca cu romii, cand debarca la Callais, si sa le dea harti ca sa gaseasca drumul spre domiciliul premierului si ministrilor. Doar cand romii isi vor parca carutele la Downing Street 10, poate ca atunci se vor schimba opiniile cu privire la beneficiile aderarii acestor doua state la Schengen”, a mai comentat el.

-► Europarlamentarul italian Mara Bizzotto (EFD): „Cine va vota maine (in favoarea raportului pozitiv privind aderarea Romaniei si Bulgariei, n.red.) va deschide o autostrada pana in inima Europei pentru crima organizata”, a spus ea.

PE va supune, astazi, votului in plen raportul pozitiv redactat de raportorul Carlos Coelho si aprobat, la inceputul lunii mai, in Comisia LIBE.

Consiliul Justitie si Afaceri Interne (JAI) va adopta, in sesiunea organizata joi si vineri, la Luxemburg, concluziile privind stadiul evaluarii Romaniei si Bulgariei in cadrul procesului de aderare la Spatiul Schengen.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor