Site icon Opinia Timisoarei

Păcat de sângele vărsat! Cine uită e complice! Marșul suporterilor din Timișoara, omagiu pentru Eroii Revoluției

Marșul suporterilor din Timișoara omagiu pentru Eroii Revoluției

Marșul suporterilor din Timișoara omagiu pentru Eroii Revoluției

TIMISOARA. La 36 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, așa cum se întâmplă an de an, Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria și Peluza Sud cheamă timișorenii să participe la Marșul Eroilor, unul dintre cele mai importante momente de comemorare a celor care s-au jertfit pentru libertate în acele zile care au schimbat cursul istoriei acestui popor.

CITESTE SI: Adrian Bădescu, fondatorul Spitalului MedLife Medici’s Timișoara: ‘Sunt bănățean de 20 de generații, dar cred că în Banat niciodată nu a contat de unde provii, ci doar ce lași în urmă’. O poveste de viață în care succesul are rădăcini adânci în cel mai frumos loc de pe pământ

Marșul Eroilor a ajuns la cea de-a 20-a editie și va avea loc, ca de obicei, în data de 16 Decembrie, de la ora 18.30, când participanții sunt așteptați să se adune în Piața Maria, loc simbolic.

Druckeria reface, timp de aproape 2 ore, drumul Revoluției. Suporterii vor merge, cu începere de la ora 19:00, pe traseul Piața Maria – Catedrala Mitropolitană- Memorialul Revoluției – Cimitirul Eroilor. Fanii vor cânta și vor striga diferite sloganuri pe parcursul marșului.

În jurul orei 21.00 marșul va ajunge la punctul final, Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei, unde, la monumentul dedicat celor dispăruți in Revoluția din Decembrie 1989, va fi depusă o coroana de flori.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Exit mobile version