Optimismul se ‘vinde’ la taraba in cea mai mare Piata de legume din Timisoara! Cum va arata pana in decembrie? FOTO!

TIMISOARA. Iarna i-ar putea prinde pe vanzatorii din cea mai mare piata timisoreana la adapost, cu tarabele ferite de vant, ploaie sau ninsoare, anunta pentru a cata oara responsabilii de la Piete SA. Se pare ca optimismul acestora se vinde si pe la tarabele comerciantilor pentru ca reprezentantii societatii din subordinea primariei au destul si reafirma ca vor sa inceapa lucrarile de reamenjare catre finalul verii si adauga ca acestea nu vor dura mult.

Planul de montare al peretilor care sa inconjoare Piata Badea Cartan era gata demult, insa abia acum este pregatita faza licitatiei pentru lucrarea de inchidere a pietei. Cam in acelasi stadiu era situatia si anul trecut, dar si in primavara. Poate totusi acum va fi cu noroc.

Suma pentru care poate fi realizata lucrarea este mai mare de 100 de mii de euro, de la bugetul societatii de Piete, ceea ce face ca lucrarea sa nu poata fi atribuita direct.

Spre sfarsitul lui septembrie incepem, ca trebuie sa respectam toate procedurile. Trebuie sa facem licitatia acum, sa vedem ofertele, ne intreaba participantii, daca sunt nedumeriri„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro, Victor Stefan, directorul Piete SA.

Conform proiectului, piata va fi inchisa pe lateral, unde vor fi create sase intrari, in timp ce in zona chioscurilor din metal vor fi amenajate iesiri de urgenta. Responsabilii de la piete spun ca lucrarile majore la piata ar putea fi incheiate pana in decembrie, daca licitatia o sa decurga fara probleme.

Eu as vrea sa lucrez pe sezonul rece pentru ca nu afectez producatorii. Lucrarile de inchidere pot fi executate si pe sezonul rece. Sper sa ii prinda decembrie cu ea inchisa. Ca urmeaza mai apoi sa mai fac ceva pentru pompieri, e altceva, dar partea de inchidere sa o rezolv„, a completat pentru opiniatimisoarei.ro, Victor Stefan.

Piata Badea Cartan a avut parte de ultima modernizare in urma cu aproape cinci ani, cand s-a schimbat tot acoperisul, s-a revopsit structura metalica, s-a refacut platforma betonata, dar si intreaga infrastructura. In plus, au fost construite zece chioscuri noi, prevazute cu apa, energie electrica si aer conditionat. Deasupra halei de lactate s-a mai construit un chiosc circular, impartit in 12 spatii unde se vand ustensile de pescuit, feronerie, artizanat si alte produse. Comerciantii isi vand marfa pe 260 de mese din fibra de sticla, in total fiind puse la dispozitia lor 392 de standuri. Valoarea investitiei a fost atunci de aproape 2,2 milioane de lei, bani luati din profitul societatii de piete.

CITESTE SI: Schimbare spectaculoasa in cea mai mare piata din Timisoara! Cum va arata in cateva luni? FOTO!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.