Opt consilieri de la Cotroceni, intre care Sebastian Lazaroiu si Daniel Funeriu au fost eliberati din functie

Presedintele Traian Basescu a semnat decretele si deciziile de eliberare din functie pentru consilierii prezidentiali Sebastian Lazaroiu, Daniel Funeriu, Virgil Paunescu, Adrian Radulescu si Gabriel Berca.

Presedintele a mai semnat deciziile pentru eliberarea din functie a consilierilor de stat Maria Bitang, Raluca Boboc si Daniel-Andrei Moldoveanu, tot incepand cu data de 1 februarie.

Gabriel Berca a ocupat functia de consilier prezidential pe probleme de ordine publica si administratie, in cadrul Departamentului pentru Relatia cu Autoritatile Publice si Societatea Civila, din luna martie 2013. Anterior, Gabriel Berca a fost presedinte al PDL Bacau si ministru de Interne in Cabinetul Ungureanu.

Adrian Radulescu a fost consilier prezidential in cadrul Departamentului de Politici Publice si Sociale. Radulescu este fost secretar de stat la Ministerul Agriculturii, in Guvernul Boc.

Sebastian Lazaroiu a ocupat functia de consilier prezidential in cadrul Departamentului de Analiza Politica. Lazaroiu a devenit consilier prezidential in iunie 2012, dupa ce mai ocupase aceasta functie in 2007. Din iunie 2011, el a detinut si functia de ministru al Muncii, la 16 septembrie, acelasi an, presedintele semnand decizia de revocare a acestuia din calitatea de membru al Executivului.

Virgil Paunescu a ocupat functia de consilier prezidential la Departamentul de Sanatate Publica.

Fostul ministru al Educatiei in Guvernul Boc, Daniel Funeriu, a fost consilier prezidential in cadrul Departamentului de Educatie si Cercetare.

Maria Bitang era consilier de stat in cadrul Departamentului pentru Relatia cu autoritatile publice si societatea civila, pe domeniul de promovare a sportului.

Raluca Boboc a ocupat functia de consilier de stat in cadrul Departamentului de Analiza Politica.

Daniel Moldoveanu a fost consilier de stat in cadrul Departamentului Securitatii Nationale.

Pana la acest moment, la Administratia Prezidentiala au fost 11 consilieri prezidentiali si 12 consilieri de stat.

Dupa eliberarea din functie a celor opt, incepand cu data de 1 februarie, la Administratia Prezidentiala raman consilierii prezidentiali Cristian Diaconescu (Cancelaria Presedintelui), Iulian Fota (Departamentul Securitatii Nationale), Iulian Chifu (Departamentul Afaceri Strategice si Securitate Internationala), Claudiu Constantin Dinu (Departamentul Constitutional Legislativ), Bogdan-Alexandru Dragoi (Departamentul Mediul de afaceri), Bogdan Manoiu (Departamentul Afaceri Europene) si consilierii de stat Dorel Constantin Onaca (Cancelaria Presedintelui), Gheorghe-Razvan Murgeanu (Cancelaria Presedintelui), Ion Oprisor (Departamentul Securitatii Nationale), Bogdan Oprea (Departamentul de Comunicare Publica), Gabriel-Cristian Piscociu (Departamentul pentru Relatia cu Autoritatile Publice si Societatea Civila), Cristian-Gabriel Hrituc (Departamentul pentru Relatia cu Autoritatile Publice si Societatea Civila), Delia Dinu (Compartimentul Protocol), Gheorghe Angelescu (Cancelaria Ordinelor), Andreia Cristina Iana (Departamentul Managementul Resurselor).

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.