Opinia Timisoarei Rally Team este noua campioana la automobilism!

Opinia Timisoarei Rally Team a dominat cea de-a 14-a editie a Campionatului Judetean de Automobilism. Pe langa titlul de echipe, pilotii de la Opinia Rally Team au incheiat sezonul pe primul loc la cinci din categoriile la care s-a concurat. Dupa ultima etapa care a avut loc duminica, in comuna Comlosu Mare, pilotii din campionatul judetean au intrat in vacanta, insa nu inainte de a trage linie si de a numara plusurile si minusurile editiei care tocmai s-a incheiat.

”Sunt foarte multumit de tot acest an competitional care nu a fost unul usor, nici pentru organizatori, nici pentru concurenti, in special din punct de vedere financiar. Dar am facut fata cu bine si noi si ei, si la final de an ne bucuram cu totii, mai ales ca nu am avut nici un eveniment neplacut in etapele disputate”, a spus Ladislau Giurisici, presedintele Comisiei de Automobilism si Karting Timis.

11 etape s-au disputat in total, in acest an, in Campionatul Judetean de Automobilism Timis. Competitia automobilistica timiseana se bucura de tot mai mare succes, iar numarul participantilor la raliu este in continua crestere: ”Anul trecut am avut 80 de participanti, iar anul acesta au fost 105, speram ca la anul sa ajungem macar la 120. Ceea ce urmarim noi pe langa intrecerea automobilistica este sa formam si viitori piloti, avem cativa copii minunati care piloteaza fantastic, aproape ca ii intrec la timp pe seniori, ei sunt viitorul sportului automobilistic timisean si romanesc”, a conchis presedintele Comisiei de Automobilism si Karting Timis, Ladislau Giurisici.

Opinia Timisoarei Rally Team a preluat stafeta de la Forta Viola Racing Team

Opinia Timisoarei Rally Team a castigat titlul pe echipe in competitia automobilistica din judetul Timis pe anul 2012, devansand echipa Conecter Motorsport. Asta, dupa ce anul trecut, echipa Forta Viola Racing Team ocupase prima pozitie in Campionatul Judetean de Automobilism Timis.

„Ma bucur pentru rezultatul excelent obtinut de echipa Opinia Rally Team. Rezultatul este pe undeva firesc, dat fiind faptul ca echipa are in componenta cei mai buni piloti din campionat. Este demn de mentionat ca anul acesta este cel de-al doilea an consecutiv in care o echipa a trustului de presa Opinia Timisoarei castiga titlul la echipe. Sigur, se investeste destul de mult intr-o echipa pentru a o duce pe primul loc, dar investitia se regaseste in imaginea publica a trustului. Si la anul vom inscrie o echipa in campionat, mai ales ca, din cate am inteles, ne vom bate din nou cu XMotors, echipa Pilotului Florin Staici, care va revini in competitie, dupa un an de absenta. Oricum, vreau sa felicit toti componentii echipei pentru rezultatul obtinut”, a transmis Ciprian Voin, managing director Opinia Timisoarei.

Alexandru Krepelka, din nou campion judetean

La fel ca si anul trecut, Alexandru Krepelka a fost desemnat campionul judetului Timis la automobilism pe anul 2012, pilotul de la Opinia Rally Team clasandu-se dupa cele 11 etape disputate, pe primul loc, in clasamentul Open.

”Este al 5-lea titlu de campion judetean pentru mine, dar ma bucur pentru ca in acest an am castigat toate etapele la care am participat si pe care le-am terminat. Din cele 11 etape, am castigat 9, la una am abandonat tehnic si la una am fost exclus, iar la cea la care am fost exclus, daca nu era greseala aceea cu lovirea jalonului, as fi castigat si acolo, avand in vedere timpii obtinuti”, a spus Alexandru Krepelka. ”Sper ca Opinia Timisoarei Rally Team sa pastreze primul loc si la anul. O sa vedem ce va fi, dar eu imi voi da toata silinta! Nu am obiective foarte mari pentru urmatoarea editie, doar sa castig campionatul”, a glumit Krepelka.

Doi piloti de la Opinia Rally Team pe podium la Clasa III

Pe langa ierarhia de la Open si cea pe echipe, in Campionatul Judetean Timis s-au mai alcatuit sase clasamente, pentru categoriile: debutanti, juniori, feminin si separat, pentru clasele de motorizare; I, II si III.

La cea mai puternica clasa de motorizare, campion in acest an a fost desemnat acelasi Alexandru Krepelka, iar vicecampion, Daniel Preunca, cel care este si capitanul echipei Opinia Timisoarei Rally Team.

”In ceea ce priveste echipa, rezultatul a fost cel scontat, pentru ca ii avem in echipa pe campioni, pe Krepelka, pe Tirla si pe juniorul Marcovici, pe care il apreciez foarte mult si care sunt convins ca peste cativa ani ne va lasa cu mult in urma. in ceea ce ma priveste, ma bucur ca am reusit sa termin competitia de anul acesta ca vicecampion la Clasa III, am mai castigat experienta si pe langa asta, am avut si noroc. Pentru ca intr-o astfel de competitie ai nevoie si de noroc si sa te ajute si masina, ori eu sunt cu atat mai bucuros cu cat am reusit acest rezultat la clasa III, cu o masina de clasa I”, a spus Daniel Preunca.

Pilotul de la Opinia Timisoarei Rally Team nu vrea sa se opreasca aici in competitia automobilistica.

”E normal sa ne propunem tot mai mult. Am intrat in competitie pentru a face lobby acestui sport si pentru a promova tinerii, pentru ca astfel ii facem mai responsabili. Am observat acest lucru la fiul meu”, a mai spus Daniel Preunca.

Desi la 11 ani este cel mai tanar concurent de la categoria debutanti, Mihai Preunca s-a clasat anul acesta pe locul III in clasamentul final, dupa Vlad Brisan si Darco Pelici.

Sergiu Tirla, castigator la Clasa II

La clasa de motorizare II, locul I, pe anul 2012 i-a revenit lui Sergiu Tirla, de la Opinia Timisoarei Rally Team, cel care este si vicecampion judetean, secondandu-l la fel ca si anul trecut pe Alexandru Krepelka in clasamentul Open.

”Am indeplinit ce mi-am propus anul trecut, am terminat pe locul I la clasa II, pe pozitia a II-a la Open, masina e intreaga, echipa pe locul I, a fost un an super ok, chiar sunt foarte bucuros. Ma interesa foarte mult sa urc pe podium si la Open, ceea ce am si realizat. La fel ca si anul trecut, sunt vicecampion si speram, de ce nu, la anul, chiar la primul loc. Orice se poate, trebuie numai sa mai umblam putin si la masina”, a spus Sergiu Tirla.

Ierarhia la Clasa I, decisa pe ultima suta de metri

Daca la celalate doua clase, castigatorii se stiau dinaintea ultimei etape a Campionatului Judetean de Automobilism Timis, ocupantul primei pozitii pe anul 2012, la Clasa de motorizare I, s-au aflat abia dupa ultima etapa, care a avut loc duminica, la Comlosu Mare. Favorit la aceasta categorie, Catalin Istoc de la Urban Racers TM a ratat titlul, dupa ce a fost exclus la ”Rally-Kart Comlosu Mare”, din cauza unei erori de Road Book. De greseala lui Istoc a profitat Raul Tudoreanu de la Conecter Motorsport, care a devenit noul campion de la Clasa de motorizare I, la finele primului sau an in competitia de seniori.

”Pentru mine a fost destul de greu, a fost primul an cand am concurat cu ”baietii mari”, sa zicem asa, primul an cand am trecut la seniori. Eliminarea lui Istoc ne-a ajutat indirect pe noi, altfel terminam pe locul II si la clasa I, imi pare rau ca s-a intamplat asa, mai bine ne bateam pe probe, nu pe excluderi”, a spus Tudoreanu.

Marcovici, fara concurenta la Juniori

In competitia juniorilor din Campionatul Judetean de Automobilism Timis, titlul a fost adjudecat de Adrian Marcovici, insa pilotul de la Opinia Timisoarei Rally Team nu a prea avut parte de competitori in actuala editie a intrecerii automobilistice.

”A fost o competitie interesanta, insa fata de anul trecut, ce a fost mai putin bine pentru mine este ca m-au lasat sa particip doar la unele probe. in sezonul trecut participasem la mai multe. in plus, la unele etape am fost singur la clasa mea si nu am avut pentru ce sa trag. Dar partea buna este ca pot sa particip si castig experienta, pentru viitor. Abia peste doi ani o sa intru la o clasa superioara unde nu o sa mai fiu restrictionat de atatea lucruri”, a spus Marcovici.

In clasamentul feminin, primul loc pe anul 2012 i-a revenit Dianei Stefanescu, tot de la Opinia Timisoarei Rally Team.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. BRAVO CAMPIONILOR SI TUTUROR SPORTIVILOR !