TIMIȘOARA. Anchetă a procurorilor DNA Timișoara la un liceu din Reșița. Aceștia au aflat că o angajată și-ar fi însușit aproape 100.000 de euro din fonduri europene.
Procurorii anticorupție au descins la Colegiul Tehnic Reșița, unde, în urma unei percheziții, au ridicat-o pe Cristiana Vasile, responsabil financiar în cadrul a 3 proiecte cu finanțare europeană. Este vorba despre trei programe Erasmus +, care privesc schimburi internaționale de experiență între elevi.
Potrivit anchetatorilor, prin zeci de operațiuni bancare, angajata și-a transferat peste 91.000 de euro din conturile Colegiului Tehnic Reșița în cel personal.
Prejudiciul făcut Uniunii Europne s-a produs între 2023 și 2025, perioada în care femeia și-ar fi însușit banii din finanțări.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Timișoara au reținut-o pe responsabila financiară și au dus-o la audieri. Ea este cercetată pentru infracțiunea de ‘schimbare a destinației fondurilor’.
Pareri
Imediat vine troll-ul putinist sa ne spună că în sectorul bugetar nu se fură și toți sunt cinstiți.
Bioxy, esti ok? Speram ca da! (adica ok… vorba vine… adica cum esti tu de felul tau de ok🤡😁🤡)
Daca esti ok🤡🤡 zi, ma, cu olandezii aia🤡😁🤡😁🤡😁🤡
Si dupa ce zici cu olandezii zi-ne si noua parerea ta: sa intre peeseedee in opozitie sau sa ramana in monstruoasa coalitie? Si te rog sa-ti argumentezi raspunsul! dar nu cu rusiii , psihiatrie, medicamente, ca alea nu-s argumente🤡😁🤡😁🤡
Basti, ma🤢🤮
A-TI VAZUT DE CE NU SE FAC PROIECTELE SI CUM SE FURĂ FONDURILE:))
„A-M”.