Operatie in premiera la Spitalul Judetean Timisoara. Unui pacient i-a fost salvata viata

TIMISOARA. O noua premiera medicala la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta “Pius Brinzeu” Timisoara. Viata unui pacient a fost salvata de doctori.

CITESTE SI: Masuri noi la frontiera. Ce se intampla cu toate tirurile cu marfa care trec prin vama Moravita din Timis 

Sub indrumarea renumitului chirurg cardiovascular german, dr. Rolf Dammrau, colectivul Clinicii de Chirurgie Vasculara, condus de prof. dr. Mihai Ionac, alaturi de echipa de radiologie interventionala, coordonata de dr. Adrian Tutelca, au realizat cu succes o interventie chirurgicala endovasculara moderna pentru tratarea anevrismului de aorta toracica descendenta (TEVAR), la un pacient, in varsta de 71 de ani.

La acelasi pacient, in urma cu o luna, s-a practicat, tot prin tehnici minim invazive, cura anevrismului de aorta abdominala, afectiune care, netratata la timp, ar fi putut duce la multiple complicatii si, in final, la decesul pacientului.

CITESTE SI: Mai multe tramvaie, autobuze si troleibuze, scoase din depou, pe unele linii de transport din Timisoara. Ce se intampla din toamna 

Interventia chirurgicala a durat aproximativ o ora si a constat in montarea, pe cale endovasculara, a unui stent graft, la nivelul aortei toracice, dilatate anevrismal. Tehnica operatorie s-a realizat printr-o incizie de 5 cm, situata inghinal si vine ca alternativa moderna, cu riscuri mult mai mici, la varianta chirurgicala clasica, ce presupune deschiderea toracelui, cu riscuri operatorii mai mari si perioada mai lunga de recuperare.

Materialele necesare interventiei au fost achizitionate prin programul de tratare endovasculara a anevrismelor aortice, finantat de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.