OncoHelp Timisoara coordoneaza un studiu national in care 600 de pacienti testeaza un nou medicament pentru cancerul de san

TIMISOARA. Studiul are loc la nivel national pe 600 de paciente, iar obiectivul acestuia este stabilirea eficacitatii si tolerantei unui medicament impreuna cu hormonoterapia, administrate in cazuri de cancer de san metastatic la femei aflate in postmenopauza.

CITESTE SI: E oficial. Spitalul ‘fantoma’ din Calea Torontalului se transforma in Institutul Oncologic Timisoara, cu bani din PNRR

Studiul initiat de investigator, demarat in urma cu cateva luni, la nivel national, in 6 centre onologice din tara, si coordonat de catre Centrul de Oncologie OncoHelp Timisoara, este de tipul “real world data” (RWD, date din lumea reala). RWD reprezinta un studiu observational care ofera informatii din practica clinica de zi cu zi. O asemenea analiza completeaza trialurile clinice prin generalizarea constatarilor rezultate din acestea la populatia generala.

“Am inceput studiul analizand dosarele a 100 de paciente cu cancer de san metastatic, aflate la postmenopauza, care au primit un anumit medicament si hormonoterapie. Practic, vorbim de un studiu retrospectiv, intrucat am avut in vedere o perioada de urmarire de doi ani si jumatate. Vrem sa vedem care au fost eficacitatea si toleranta pe toata aceasta perioada. Spun de date de ‘real world’, de lume reala, pentru ca se refera la pacienti obisnuiti, cu comorbiditati, cu varste diferite, care au si alte probleme de sanatate. Asta este, de fapt, diferenta intre un studiu clinic, unde pacientii sunt atent selectati, si unul de tipul real world, in care intra pacienti din practica zilnica”, spune dr. Cristina Oprean, medic primar oncolog, cofondator Asociatia OncoHelp Centrul de Oncologie OncoHelp.

In cadrul studiului, extins la nivel national, sunt incluse 600 de paciente cu cancer de san metastatic si din Bucuresti, Craiova, Oradea si Cluj Napoca, pe langa cele din Timisoara.

“Analiza vine sa completeze studiile clinice. De exemplu, se urmareste rata de supravietuire in randul pacientelor in cei doi ani si jumatate, gradul de toxicitate a medicamentului pe diferite grupe de varsta. Am inceput la OncoHelp si acum vrem sa cercetam la nivel national. Pacientele au varstele cuprinse intre 30 si 75 de ani. Și, pentru ca vorbim de o investigatie ampla, studiul se va mai intinde pe o perioada de inca un an. Asa ca, primele rezultate le vom avea in 2024. Studiile de real world sunt foarte rare in tara noastra si a fost necesara inclusiv o aprobare a Comsiei Nationale de Etica din cadrul Ministerului Sanatatii, deoarece sunt analizate dosarele a sute de paciente din ultimii doi ani si jumatate”, a adaugat dr. Cristina Oprean.

Medicamentul analizat in cadrul studiului este CDK4/6 inhibitor folosit in cazul cancerului de san aflat in faza metastatica.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.