Obisnuiesti sa mananci iute? Afla ce au descoperit cercetatorii despre consumul de alimente picante

Consumarea cu regularitate a alimentelor picante este asociata cu o mai mare longevitate si cu un risc mai mic de cancer, boli coronariene si respiratorii, potrivit unui studiu realizat in China si publicat de revista britanica British Medical Journal (BMJ), informeaza AFP.

„Analiza noastra a aratat o corelatie inversa intre consumul de alimente picante si mortalitatea generala precum si cu unele cauze de deces (cancer, boli de inima si boli respiratorii)”, a evidentiat grupul de cercetatori.

Practic, studiul efectuat pe un esantion de aproape o jumatate de milion de chinezi pe parcursul mai multor ani, a evidentiat ca „cei care mananca alimente picante aproape in fiecare zi au un risc cu 14% mai mic sa moara in comparatie cu cei care mananca picant mai putin de o data pe saptamana”.

Aceasta asociere se aplica atat barbatilor, cat si femeilor si pare mai puternica pentru cei care mananca picant si nu beau alcool.

De asemenea, consumul frecvent de alimente picante este asociat in mod specific cu un risc mai mic de deces provocat de cancer, boli de inima si respiratorii.

„Aceste rezultate sunt in concordanta cu cele anterioare care aratau potentialele efecte protectoare ale alimentelor picante asupra sanatatii umane”, spune echipa internationala condusa de cercetatori de la Academia Chineza de Stiinte Medicale, care semneaza articolul din BMJ.

Sursa: sfatulparintilor.ro

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.