Obiceiuri religioase in Postul Craciunului. Cum se socotesc zilele in care se da dezlegare la peste, ulei si vin

Postul Craciunului  dureaza 40 de zile, printre care sunt multe cu dezlegare la peste, ulei si vin, pana in Ajunul Craciunului, cand se tine post negru si este asteptat preotul sa aduca vestea Nasterii Mantuitorului.

Postul Craciunului tine de vineri, 14 noiembrie, si se incheie in 25 decembrie, ziua din Ajunul Craciunului fiind o zi de post aspru. Dezlegarea la alimentele de dulce se face insa numai dupa Sfanta Liturghie de Craciun, din data de 25 decembrie.

Postul Craciunului este mai usor fata de cel al Pastelui, avand multe dezlegari la peste, ulei si vin. Se da dezlegare la peste si preparate din peste, precum si la vin si untdelemn in toate zilele de sambata si duminica, cuprinse in perioada 22 noiembrie – 14 decembrie, inclusiv.

Conform Calendarului crestin ortodox pe anul 2014, zilele din Postul Craciunului cu dezlegare la peste sunt: 21 noiembrie, de sarbatoarea Intrarii in biserica a Maicii Domnului; 23, 24 si 25 noiembrie, in aceasta din urma zi fiind sarbatoriti Sfanta Mare Mucenita Ecaterina si Sfantul Mare Mucenic Mercurie; 30 noiembrie – Sfantul Apostol Andrei, Ocrotitorul Romaniei; 4 decembrie- ziua Sfantului Mare Mucenic Varvara si Sfantului Cuvios Ioan Damaschin; 6 decembrie – Sfantul Nicolae; 7 decembrie; 9 decembrie -Zamislirea Sfintei Fecioare Maria, 13 si 14 decembrie si, ultima zi, 18 decembrie – ziua Sfantului Daniil Sihastru.

In timpul acestui post, in manastiri se ajuneaza luni, miercuri si vineri, pana in ceasul al IX-lea, cand se mananca hrana uscata sau legume fierte, fara untdelemn; marti si joi se mananca plante fierte, drese cu untdelemn, si se bea vin, iar sambata si duminica se ingaduie si peste (cu exceptia perioadei dintre 20 si 25 decembrie, cand postul devine mai aspru). Daca luni, marti sau joi cade praznuirea unui sfant important, se da dezlegare la peste, iar miercuri si vineri, la vin si untdelemn, dar acestea se consuma numai o data pe zi. Tot asa, daca miercuri sau vineri se intampla sa cada sarbatorirea unui sfant cu priveghere sau hramul bisericii, atunci se dezleaga la untdelemn, peste si vin.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.