Noutati :

Oamenii cu suflet mare au raspuns prezent la Protestul Păturilor la Timisoara. Au adus zeci de pilote pentru bolnavii de cancer care infrunta frigul in spital. Mitropolitul Banatului s-a alaturat actiunii. Foto si video

24 ianuarie, 2022 - 04:16 PM
Autor: Bianca Dichis      
Categorie: SOCIAL
9

TIMISOARA. Oamenii cu suflet mare fac minuni. Zeci de pilote au ajuns la Clinica de Oncologie a Spitalului Municipal din Timisoara, unde bolnavii stau in saloane la temperaturi de numai 13-16 grade, dupa ce Colterm a redus caldura din calorifere, pentru ca administratia Fritz nu a reusit sa gaseasca nicio solutie pentru incalzirea orasului.

CITESTE SI: Imaginile umilintei de la Timisoara. Bolnavii de cancer indura frigul in spital la 13 – 16 grade Celsius. Video

Cu ochii in lacrimi, si mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, s-a alaturat actiunii de la Clinica de Oncologie, unde a adus paturi electrice, dupa ce saptamana trecuta Biserica a donat mai multe pilote, perne si pături.

Vazand situatia care este in spital, mai ales acesta de Oncologie, unde durerea este poate cea mai mare, am adus saptamana trecuta plapumi si perne noi pentru toate paturile si inca 2 paturi electrice. Si acum tot paturi electrice am adus, cu geometrie variabila, care il ajuta pe bolnav sa isi schimbe pozitia in care sta zeci de zile. Sunt foarte bune, pentru ca bolnavul poate sa stea in diferite pozitii, or stiti ce inseamna sa fii bolnav, cand oricum te misti cauti o mangaiere

Am luat legatura cu o firma din tara care produce elevatoare. Sunt niste piese, aparatura medicala, care usureaza munca asistentilor si a celor care ii ingrijesc pe bolnavi sa ii ridice din pat si sa ii poata duce mai usor la baie pentru a le face igiena. Sunt oameni care stau luni de zile in pat si nu pot sa mearga la baie. Am comandat astazi 3 elevatoare, o sa lasam 1 sau 2 aici. Eu acum vin de la Spitalul Gataia, unde acum am descarcat 2 tone de alimente si au si ei nevoie de asemenea elevatoare, pentru ca la spitalele acestea am gasit oameni internati de 30-40 de ani.

Nu sunt lucruri foarte mari, n-am facut minuni, dar ma gandesc ca autoritatile de stat investesc foarte mult in aparatura de inalta performanta, dar asemenea lucruri elementare, un pat din acesta… ar trebui sa se gestioneze mai bine resursele pentru spitale.

Din cauza frigului ne-am mobilizat. Noi suntem in relatii foarte bune cu toate spitalele. Si in toamna, cand au fost probleme cu gazele, am procurat doua generatoare de curent, tot pentru doua spitale, in caz ca raman fara incalzire, sa poata folosi aceasta sursa proprie pentru a se putea incalzi. Si acum lucram la niste instalatii pentru o maternitate„, a spus mitropolitul Banatului, Inaltpreasfintitul Ioan Selejan.

Grupul civic Liga Vest a organizat ‘Protestul Păturilor’ de la Timisoara, dupa ce, de zile intregi, bolnavii din Clinica de Oncologie indura frigul.

„Suntem uimiti, uluiti si incantati de amploarea actiunii noastre. Ne inclinam in fata bunatatii voastre. Oameni de toate varstele au ales sa dea o mana de ajutor celor aflati in suferinta.

Multumim tuturor si fiecaruia in parte pentru ca tineti viu spiritul Timisoarei. Suntem profund impresionati de calitatea si bunatatea celor care au ales sa petreaca timp alaturi de noi si sa dea o mana de ajutor. Fie ca bunatatea de care dati dovada sa va fie rasplatita inmiit! Va iubim, oameni buni! Multumim, I.P.S. IOAN SELEJAN, Arhiepiscopul Timisoarei si Mitropolitul Banatului, pentru placuta surpriza. Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toti!„, au transmis organizatorii evenimentului, dupa ce o multime de oameni au raspuns apelului facut in urma cu doua zile si s-au adunat luni, la orele 15.00 la Clinica de Oncologie unde au adus pilote si paturi.

 

De altfel, donatiile de acest fel catre spital au inceput inca de saptamana trecuta, cand mai multi oameni de bine din Timisoara, afland conditiile in care sunt tratati bolnavii de cancer, le-au intins o mana de ajutor, la apelul omului de afaceri Dan Dinu.

Va reamintim, saptamana trecuta, fostul prefect de Timis, Eva Andreas, i-a transmis o scrisoare deschisa viceprimarului Ruben Latcau, in care, printre altele, preciza ca nu ii doreste sa ajunga intr-un spital neincalzit pe timp de iarna, cu atat mai putin la Oncologie, acolo unde ea a fost internata pentru tratament si a plecat din cauza frigului.

CITESTE SI: ‘Ai idee cum te transforma boala asta? Cat iti e de rau? Cum tremuri din toate incheieturile? Cum nu poti sa te ridici? Cum iti pierzi parul, genele, sprancenele? Cum fiecare zi ti se pare ultima?’ Fost prefect de Timis, scrisoare catre viceprimarul Timisoarei: Draga Ruben, eu imi doresc sa nu ajungi sa stai vreodata intr-un spital, iarna, in frig! Cu atat mai putin la Oncologie! 

Video: George Stefanita



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 9comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. As fi venit și eu,am vrut sa merg și la festivitățile de Ziua Unirii.Dar este frig afara și am rămas în căsuța mea cu centrala proprie.Ce cald și bine este.Va pup.

  2. Si asta nu putea sa cumpere primaria sau consiliul judetean? Cat pot sa fie cateva de mii de euro? In plus lasati-o mai moale cu mitropolia, ca nu dau popii de la ei. I-au strans de cohones pe cativa oameni de afaceri si astia le-au dat la popi ca sa le aduca ei, cica din partea lor.

    • Latcau, tu esti? Sau e vreunul dintre ceilalti sclaveti USR din consiliul local de genu’ Romocean, Negrisanu, Merean, Militaru, Gonzales etc…

  3. Din salariile de pe o luna a doi sefi de sectie ar fi cumparat o centrala noua pentru spital.
    Daca isi doneaza salariul si managerul, au bani si de montaj.
    Doar 1 luna trebuie sa faca sacrificiul asta.

    • Da dc sa nu doneze si Fritz cu Latcau ca doar ei nu vor sa bage caldura in calorifere cat ar trebui. Stau in zona Balescu si caloriferele sunt cel mult caldute.

  4. Văd eu bine sau mitropolitul chiar nu are mască?

    • Daca nu ai mai gasit de ce sa te iei, te agati de purtatul mastii. Actiunea a fost afara, in aer liber, in curtea spitalului. Nu stiu ce frustrari ai, dar se vede ca argumente ai zero. Alte carcoteli ai mai gasit?

  5. Bolnavii sunt umiliti dupa ce au cotizat o viata intreaga la sistemul de sanatate…

  6. Cand spui “rahati”, la cine te referi mai exact?