Oameni in strada la Timisoara pentru Europa si impotriva extremismului. Mitingul EuRo Manifest in Piata Operei. VIDEO

TIMISOARA. Cu mic cu mare, câteva sute de timișoreni au ieșit în stradă, sâmbătă seară, în ciuda ploii. Aceștia au luat parte la mitingul EuRo Manifest, prin care resping extremismul si se proclama pro Europa si pro NATO.

Manifestația, pusă la cale de mai multe organizații civice, în tara și în diaspora, se desfășoară și în București și alte orașe din Romania și din străinătate.

La Timișoara, purtând în mâini steaguri tricolore și ale Uniunii Europene, oamenii s-au strâns în Piața Operei, un loc simbol al orașului, în care în urmă cu 35 de ani s-a murit pentru libertate și democrație, pentru alungarea comunismului din România.

Acesta nu este un protest, ci o manifestare paşnică de solidaritate pentru valorile europene. Într-un context politic tot mai tensionat, un val de suveranism şi ultranaţionalism ameninţă unitatea noastră.
#EuRoManifest este răspunsul paşnic al cetăţenilor simpli, care ne unim pentru a reafirma că România face parte din familia europeană şi că valorile comune ne ghidează spre un viitor mai bun”, au transmis organizatorii.

La Bucuresti, manifestantii s-au adunat in Piata Victoriei.

Inima noastra e in Europa – coregrafia din Piata Victoriei

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Viitoarea carne de tun a Ursulei. Felicitari !

    • Tu esti scutit Pavele? Nu mergi la razboi si tu?

      • Vă dă Ursula, soros și UE vaccinuri, războaie și taxe pe saturate!!!!(

        • Stai linistit ca tie iti da Putin libertate …orala. Adica intre amigdale.

          • „Cand esti prost de mic, cand devii mare numa te joci” sic.
            Asta se intampla cand ai creier lipsa ca meduzele, imediat arunci cu putin si injurii. Uno reverse card.
            Linge-o pe ursula in continuare, iar daca ai avea copii in special baieti de 18-20 de ani, ai tacea ca porcu in cucuruz, sau esti sadic si ti-ai trimite propriul copil la moarte pentru niste criminali retarzi?

        • Ai puțină răbdare până la finalul lunii mai, când demonstranții ăștia vor merge să-l apere pe Z.

        • Cel mai mishto tot Stefanutz Iordanescu v’a zis’o (00:43-00:50): „SUVERANISTI, RUSZIA VA ASTEAPTA!”.

    • Așa au făcut și ucraineni la îndemnul sorosistolor,a apărut „maidanul”.
      La îndemnul lui Macaron și Ursula apare și la noi ……..
      Ăștia sunt toți cu salariu minim pe economie.

      • @Ugo
        Ia spune tu, dar Putin ce le spune rușilor ca sa-i atace pe fratii lor ucrainieni – asa cum își ziceau in perioada sovietica-? Povestea ca rusii nu drepturi, nu tine. Mai bine au murit câteva sute de mii de oameni, de o parte și alta. Hai ca ești habarnist, si in plus analfabet care scrii precum Becali, care e suveranist ca și tine, dar care s-a trezit.

      • Exact așa vor face și ai noștri. Uite-așa mai scăpăm de proști.

  2. Si uite-asa se demonstreaza cu ajutorul inteligentei artificiale ceea ce spunea cineva despre univers si prostie. Einstein ar fi demonstrat ca universul are limite. Despre prostie nu retin sa fi demonstrat cineva ca are. Poate ma ajuta cineva sa aflu daca prostia are limite. Poate chiar folosind inteligenta artificiala. Ar fi utila informatia, mai ales in zilele astea cand balanta inclina spre a da castig de cauza prostiei prin comparatie cu universul.

    • Citind postarile tale eu pot, dar si altii o pot face, da trag un postulat, mai tare decât cel formulat de Einstein: prostia e limitata, adică are o margine superioara. Ei, afla ca tu ești acea margine.

    • @intreb are se pare ca iarăși ridică mingi la fileu prin unul dintre pseudonimele sale și răspunde tot el ca să își rostogolească propaganda care se potrivește 100% cu cea a dictaturii muscale. Evident ca trebuie moderat și noul său nick.

  3. La cata prostie e in tara asta ma mir ca nu-i doare mintea si au acces la internet. Gâște adunate de partide in ploaie si trantite la poze. Bravo desteptilor.

    • Maestru, un alt maestru a zis-o: „televiziunile și internetul au promovat idiotule satului”. Umberto Eco, 2015. Poate de aia nu i-au dat premiul Nobel pentru literaturăă

      • Nu mai ia că e mort. Post-mortem nu se acordă. Premiul pentru pace și cel pentru literatură au devenit politice. C-așa e-n tenis!

    • Vă este ciudă că ceilalți au adunat mai multe gâște decât ăia ai voștri?

  4. Cata inversunare! Sunteti tot mai disperati, bag seama …

  5. toti pesedistii auristii si georgistii isi baga gheara in gat, mai ales minunatul pletos al Jebelului dl Lae Robu fostul idol al celor care comenteaza pe aici

    • Pesedistii auristii si georgistii?! „Auristii”si „georgistii” nu prea au treaba cu pesedistii, nu ne baga in aceeasi oala. Si nu te bucura ca „georgistii” isi baga gheara in gat, suntem destul de bine informati si chiar depunem eforturi pentru a salva democratia (proteste, semnaturi etc), constientizam f bine pericolul si situatia in care suntem ca tara. Riscam sa ni se instaureze o dictatura oribila care ne va afecta pe toti, inclusiv pe „postacii” care raspandesc fake news si pe toti hahaitii care se bucura la orice lovitura de stat…

      • Nu au pe dracu. O grămadă din alianță pentru unirea cu Rusia sunt din PSD, aripa Dragnea, adică sunt ultracinstiți.

    • Si tu te mandresti cu un primar comunist. Esti atat de destept, de nu se mai poate.

  6. Jos extremistii care sunt la putere si jos coruptia din Comisia Europeana! Suntem pro-europeni si dorim Curatenie Generala ! Si nu doar Ucraina sa fie suverana iar noua sa ni se interzica oamenii sau partidele suveraniste! Jos dubla masura!

  7. Credeam că ăștia s-au adunat să scoată „valoarea” europeană din pasajul de sub ei. Dar nu am văzut găleți. Cu siguranță nu au hrănit porumbeii doamnei Militaru. Tipa aia cu un carton cu Ucraina e obligată să participe la toate întâlnirile? Apropo, eram curios cine a organizat adunătura, că în mod normal o presă serioasă ar fi anunțat cu măcar o zi înainte. Dar așa totul e „decât” o acțiune bifată de alde logs și alte logsuri de pe la ambasade.

    • Maestre, un alt maestru a zis-o: „televiziunile și internetul au promovat idiotule satului”. Umberto Eco, 2015. Poate de aia nu i-au dat premiul Nobel pentru literatură.

  8. Un referendum precum au practicat englezii la brexit ar clarifica lucrurile valabil și pentru Ungaria și alte țări care nu sunt de acord cu UE, multe probleme s-ar rezolva pe loc și am avea certitudinea pentru generațiile viitoare .

  9. Mult oral pentru toti postacii „suveranisti”, pentru toti dacii si getii liberi, si pentru toti pupatorii de gaura maro sovietica! Mult !

  10. ce kkt vroiau astia

    • Nici eu nu stiau. Dar s-au strans in piata ca nu aveau bani sa mearga la film.

  11. Halatul,halatul,cat e doamna halatul ?

  12. IL VOTATI PE COMUNISTUL DE FRITZ SI DUPA VENITI SA VA DATI PRO-EUROPENI ? DE CAND SUNTETI VOI PRO-EUROPENI DACA VOTATI UN COMUNIST ? NEVASTA LUI FRITZ ESTE MEMBRA A PARTIDULUI COMUNIST CHINEZ ? FRITZ CE ESTE ? UN DEMOCRAT ? SUNTETI PENIBILI SI FALSI ! VOI SUNTETI PRO-COMUNISM ATUNCI CAND IL AVETI PE FRITZ PRIMAR ! 1989 NU ARE NICI O LEGATURA CU VOI. PUPATI IN C… UN COMUNISM. RUSINE SA VA FIE !

    • Ai scapat din Rusia și acum vrei sa ne demonstrezi ca te-ai convertit scriind cu majuscule?

      • Esti un USR-ist pupincurist comunist obosit. Tot ce a scris este adevarat. Ai ceva de obiectat la subiect sau la ce a scris ? Continua sa sugi la madularul comunistilor din USR.

    • Ai dreptate, Nina, dar pro europenii nu vor recunoaște niciodată. Noi, fiind în Europa, facem miting pro Europa, de parcă s-ar muta România în Australia.
      După ce am citit toate comentariile, pot trage o singură concluzie: proști, dar mulți.

      • Asta va așteaptă, multi si prosti, mai Dreptatr. Stii ce presupune? O societate condusa de elite care nu vor avea grija decat de cei utili, in rest duca-se dracului. Mai rău decât în Sparta. Asta e societatea pe care o vor cei care conduc astazi USA, adică Trump, Musk etc

    • De ce tzipa?

      • Daca auzi literele tipand,
        Inseamna ca ai scapat de la Jebel de curand.
        Mai iei tratamentul ?

        • Nu. Gataia. Cine scrie un text intreg numai cu majuscule, urla. E lipsa de bun simt pe web.

      • Tu esti omul cu o singura replica de la USR. Tipic german prin anii 1939-1945. Germanii stiau in acea vreme o singura expresie. Stii care este ?

        • Nu. Nu am doar o singura replica. Nu’s membru al vreunui partid.

  13. Ador discutiile astea de tip „ba, esti prost” – „ba tu esti prost”. Sigur asa ajungem sa construim o tara admirabila. Imi construiesc o casa impreuna cu colegul si nu-mi place cum merge; in loc sa pun mana sa vad cum pot face lucrurile sa mearga, eventual discutand cu colegul cu care nu prea sunt de acord, ii zic colegului ba, e din cauza ta, esti prost; el se enerveaza si zice ca nu, ba, din cauza ta, tu esti prost. Eu ii zic, ba, esti culmea prostiei. El zice, ba, iti trag una. Hai sa punem pariu ca nu mai ajungem sa construim nimic in stilul asta.

    • Ai incercat vreodata in viata ta sa discuti cu un USR-ist ? O sa iti dai seama repede de ce se ajunge la „ba,esti prost”.

  14. Adunatura de farisei

  15. Pro Europa? Sunteti retarzi? ursula va arunca in razboi si copiii tuturor si voi vreti asta de buna voie?

  16. Deocamdata AUR doreste „democratie”, adica sa ajunga la putere (indiferent daca in spate sunt legionari si fascisti, din aia „dusi cu pluta” adica cu Mesia lui Georgel, conspirationisti, antivaccinisti, idioti utili si gura casca). Apoi la fel ca in Ungaria si Serbia vor pune lacat democratiei, ca doar asta li se spune in surdina de la Moscova.