O parte dintr-un palat simbol al Timisoarei, scoasa la vanzare! Cumpara sau nu Primaria bucata din cladirea monument istoric?

TIMISOARA. Proprietarul parterului si subsolului Palatului Neptun din Timisoara, cladire monument istoric, vrea sa-si vanda partea din imobil. Incearca mai intai la Primaria Timisoara, iar suma nu este deloc de lepadat: jumatate de milion de euro.

Reprezentantii Primariei Timisoara sustin insa ca spatiile comerciale amenajate acolo nu prezinta interes pentru domeniul public-privat al orasului, asa ca refuza sa le cumpere. Mai mult, nici nu a fost aprobat bugetul orasului pe anul 2015.

Vorbim, in fapt, de doua spatii cu alta destinatie gata amenajate. Cladirea monument istoric este in stare buna si o recunosc asta chiar si autoritatile locale.

„Fatadele cladirii sunt in stare buna din punct de vedere al paramentului, dar imobilul necesita asanarea instalatiilor parazitare – alarme, cabluri de electricitate si de date. Reclamele montate pe fatada nu sunt adaptate din punct de vedere stilistic, nerespectand Regulamentul local de urbanism. Ferestrele si usile spatiilor de la parter, dinspre Splaiul Nistrului, au fost inlocuite cu tamplarie PVC maro, imitatie de lemn, cu geam dublu izolat. Usa de acces de pe Splaiul Nistrului nr. 1, realizata din fier forjat, se pastreaza in stare buna. Vitrinele si ferestrele dinspre Bulevardul 3 August 1919 sunt din lemn, iar la mezanin si etaj tamplaria a fost inlocuita partial cu tamplaria din PVC. Invelitoarea metalica si elementele de tinichigerie necesita lucrari de interventie”, se arata in proiectul de hotarare prin care consilierii locali sunt sfatuiti sa nu-si exercite dreptul de preemtiune, adica sa nu cumpere imobilul monument istoric.

Proprietarul cere de la Primaria Timisoara, doar pentru parter, suma de 450.000 de euro, adica 1.310 euro/mp, spatiul fiind compus din 12 incaperi si avand o suprafata utila de 343,48 metri patrati. Cat despre subsolul cladirii, proprietarul sustine ca si acolo a fost amenajat un spatiu comercial, cu o suprafata utila de aproape 314,5 metri patrati, pentru care cere 50.000 de euro de la municipalitate, respectiv 159 euro/mp.

Conducerea Primariei Timisoara nu vrea insa sa cumpere bucata din Palatul Neptun scoasa la vanzare, asa ca alesii locali sunt sfatuiti sa nu-si exercite dreptul de preemtiune. Ramane de vazut ce decizie vor lua alesii locali in sedinta ordinara care va avea loc in aceasta luna.

CITESTE SI: Cladirile istorice din Timisoara, in pericol din cauza curselor ilegale cu navetisti. Palatul Neptun se zguduie la fiecare autobuz

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Intra clanul carpaci in 4…3…2…1…

  2. Daca pe argumentele enuntate mai sus se bazeaza decizia consilierilor locali, propun sa privim sediile partidelor si la modul cum acestea au solutionat urmatoarele aspecte enumerate mai sus: „Reclamele montate pe fatada nu sunt adaptate din punct de vedere stilistic, nerespectand Regulamentul local de urbanism. Ferestrele si usile spatiilor de la parter au fost inlocuite cu tamplarie PVC maro, imitatie de lemn, cu geam dublu izolat.”

  3. Si vrem sa redevenim „din ce in ce mai” „mica Viena”.
    Nu stiu cum a fost rezolvata problema in marile orase aflate la 500 km vest pe care le admiram (Austria, poate Ungaria), dar ar fi interesant de aflat; poate primaria stie. Sau stie „torozonborz” ce stie, si peste 5 ani ne miram (cei in drept), vezi Casa Muhle (apropo ce mai este si pe acolo???) s.a.

  4. Este vorba de o proprietate exclusiva a d.nei Tuducan Viorica Gianina sau si a d.lui „Tuducan Teodor Crăciun”? Sau este vorba doar de doar asemanare de nume?