O mama si copilasii ei au acum un acoperis deasupra capului prin care nu mai ploua, iar unul dintre micuti poate merge la scoala. Voluntarii cu suflet mare de la Acasa in Banat ajuta inca o familie necajita din Timis. Foto

TIMIS. O familie sarmana va locui in conditii mai bune de acum inainte multumita unor oameni care isi rup din timpul lor pentru a da o mana de ajutor oricand este nevoie si care sar in sprijinul semenilor aflati la necaz.

CITESTE SI: Cu chiu cu vai a trecut de 55% realizare. Au aparut noi portiuni asfaltate pe Centura de Sud la Timisoara. Ultima filmare de pe santier. Video 

Codruta si baieteii ei, Bodan si David, traiesc intr-o casuta saracacioasa, ridicata in vecinatatea turnului de apa al fostului CAP din localitatea timiseana Tipari. Locuinta nu are curent electric si nici o baie functionala, iar prin acoperis a curs apa la ultimele ploi.

Mama traieste in aceasta cocioaba cu cei doi baietei, in timp ce tatal femeii, de 80 de ani, locuieste intr-o camaruta din turn.

Situatia disperata a familiei a ajuns si la urechile celor de la Asociatia Acasa in Banat, prin intermediul Ancutei Sirbu de la ONG-ul Educatia la sat. Reprezentantii asociatiei nu au stat pe ganduri si au decis sa ofere familiei ajutor, sa-i repare casuta, in care sa duca o viata decenta, iar cei mici sa poata creste si invata in conditii mai bune.

Voluntarii au strans materialele necesare din donatii, iar in acest final de saptamana au descins cu mic cu mare la Tipari.

Au inceput cu acoperisul, pe care l-au demontat complet, moment in care unul dintre zidurile casei s-a si prabusit. Au fost asigurati ceilalti pereti si de aici s-a inceput ridicarea unei noi constructii. Voluntarii au montat si structura acoperisului, care urmeaza sa fie acoperit cu tabla.

De asemenea, doua ferestre termopan au fost montate la turnul de apa si zidurile au fost pregatite pentru a fi zugravite.

Munca nu s-a terminat. Saptamana viitoare, echipa Acasa in Banat va reveni la Tipari pentru a termina acoperisul, a inchide toate usile si ferestrele, vor face finisajele si vor aduce si dotarile pentru casuta Codrutei si a copiilor sai.

De sprijin este nevoie in continuare. Timisorenii care vor sa ajute o pot face prin donatii specificand in transfer „Casa Codruta Tipari”:

Titular: Asociația Acasă în Banat
Cont LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801
Cont EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801
SWIFT/BIC: BTRLRO22
Revolut: 0748918091
PayPal: [email protected]
Foto: Acasa in Banat
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Cinste asociației.
    Felicitări lor și alocări de sume de bani și ajutoare (de exemplu din fondurile festivalului de fizica „difractia luminii „