O jumătate de secol de când Nadia Comăneci obținea primul 10 din istoria gimnasticii olimpice. Marea campioană are o sală ce îi poartă numele

18 iulie este o zi ce rămâne înscrisă cu litere de aur în istoria sportului românesc.

Este ziua în care Nadia Comăneci reușea exercițiul perfect la paralele inegale la Jocurile Olimpice de la Montreal și a primul primul 10 din istoria competiției.

CITEȘTE ȘI: S-au încheiat înscrierile. Cum va arăta Liga a IV-a Timiș în sezonul viitor

La 50 de ani de la acea performanță, marea campioană a fost prezentă la Otopeni la inaugurarea unei săli de gimnastică, o sală care îi poartă numele si in care copiii se vor antrena gratuit.

Ridicarea sălii din Otopeni a fost finanțată de fundația Ion Țiriac. Construcția a început în octombrie 2025 și a fost finalizată anul acesta.

Domnule Țiriac, acum câteva luni mi-ați spus că vreți să faceți o sală de gimnastică, să sărbătorim 50 de ani de la primul 10. Am zis că e ceva fantastic, «puteți avea gata până în 2028?». «Nu, vreau să fac pentru anul viitor, pentru sărbătoarea de 50 de ani».

M-am uitat la dânsul și am zis: «Nu se poate». «E, o să vezi». Aceasta nu e o clădire aniversară, e o șansă a copiilor mici să trăiască ce am trăi noi acum 50 de ani. (…) Sper că această zi să fie una istorică”, a spus la inaugurare, Nadia Comăneci.

În fața sălii a fost amplasată și o statuie a Nadiei Comăneci, ce amintește tocmai de exercițiul ce i-a adus nota 10.

La evenimentul de la Otopeni au participat nume uriașe din sportul românesc: Gică Hagi, Ilie Năstase, Ion Țiriac, Lucian Bute, Mihai Covaliu, Elisabeta Lipă, Marius Urzică.

Citește mai multe AICI.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Věra Čáslavská a luat primul 10 in gimnastica la campionatele europene din 1967. Nadia a fost prjma care a luat 10 la olimipade