O comuna ca afara! Cum va arata Girocul peste 4 ani?

GIROC. Dezvoltarea exponențială a comunei Giroc a adus adminsitrația locală în situația de face eforturi considerabile pentru a ține pasul cu acest proces. Primăria a susținut tot ce presupune dezvoltarea imobiliară: extinderi de apă și canal, racordări la rețele, pietruiri și asfaltări de străzi.

Este normal ca, în orice etapă a construcțiilor, atât dezvoltatorii imobiliari, cât și viitorii locatari să dorească să li se pună la dispoziție toată infrastructura necesară. E un lucru practic imposibil, având în vedere că toate investițiile enumerate au fost făcute exclusiv cu sume de la bugetul local.

A existat o optică greșită și total deplasată a Consiliului Județean Timiș de a nu ajuta localitățile care au venituri proprii, cu toate că acestea sunt insuficiente. Această abordare a administrației județene a creat la Giroc destule probleme. Întrebarea firească pe care și-o pun mulți locuitori ai localităților Giroc și Chișoda este cum va arăta această comună peste 4 ani.

primar-giroc-toma

Peste patru ani, am convingerea că Girocul va arăta mai bine și o să finalizăm peste 75 la sută din ceea ce ne-am propus, pentru că sunt lucruri pe care atât Girocul, cât și Chișoda le merită. Chiar dacă ne numim comună, vreau să simțim tot confortul unei așezări urbane, depășind, prin modul de organizare și gospodărire, alte localități din comunitatea europeană. Deja există voci care s-au exprimat cu diferite ocazii, după ce au vizitat localitatea noastră, și au afirmat cu tărie că Girocul și Chișoda arată ca în Vest. Este un lucru care ne onorează și ne dă speranța că vom reuși să facem din ideile noastre realitate, pentru că locuitorii comunei merită cu prisosință aceste lucruri. Acceptăm criticile obiective, ne sfătuim, adoptăm hotărâri în funcție de ideile venite din partea cetățenilor, și vom păstra acel spirit de muncă interactiv. Nu vom lăsa niciodată să ne oprească sau să ne dea înapoi răutățile și chestiunile exagerate care sunt spuse la nervi, pentru că, dacă vom face așa, vom avea de suferit atât noi cât și societatea pe care o repezentăm. Mulțumesc celor care au avut încredere în această administrație greu încercată de lipsa de personal, de salariile mici și de fluctuația angajaților spre zone private sau de stat mai bine plătite”, spune primarul comunei Giroc Ionel Toma.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.