Nuntile si evenimentele private, interzise. Propunerea vine din partea premierului Orban

Premierul Ludovic Orban a anuntat, luni, ca va propune oprirea tuturor evenimentelor private, intrucat acestea reprezinta una dintre principalele surse de imbolnavire cu coronavirus.

CITESTE SI: Infectat cu COVID, un bebelus de numai 7 saptamani, investigat printr-o metoda in premiera la Spitalul Victor Babes din Timisoara. Video 

Premierul a afirmat că, deşi numărul de persoane în spaţii închise este de 50, sunt organizatori de evenimente care nu respectă aceste reguli şi a văzut nunţi cu peste 350 de persoane în care oamenii nu purtau mască şi nu erau respectate regulile de distanţare.

Orban: “Voi propune sistarea evenimentelor private”

Întrebat dacă este posibil să apară şi alte restricţii în prelungirea stării de alertă, Ludovic Orban a menționat că va propune sistarea evenimentelor private.

“Da, am să vă spun eu o restricţie pe care am gândit-o pentru că am văzut că nu peste tot comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă iau decizia respectivă, voi propune sistarea evenimentelor private. Este clar că reprezintă una dintre principalele surse de îmbolnăvire. Sau revenirea la vechiul sistem de 20 de persoane. Deşi, vedeţi şi dumneavoastră, astăzi evenimentele se organizează cu 50 de persoane în spaţii închise şi 100 de persoane în spaţii exterioare. Asta este legea. Sunt foarte mulţi organizatori de evenimente care nu respectă aceste reguli în organizarea nunţilor şi e posibil inclusiv să luăm decizia de a nu mai permite organizarea unor astfel de evenimente private”, a explicat premierul.

Citeste mai mult AICI.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.