Nu pot fi de acord cu creșterea de taxe și impozite! (P)

Într-un plen online, chiar de 1 aprilie, cu o participare foarte scăzută, membrii Conslilului Local Timișoara și-au dat acordul ca, pentru anul viitor (2025), taxele si impozitele locale aplicate la Timișoara să fie majorate cu 10,4%. „Se aprobă indexarea pentru anul fiscal 2025, cu rata inflației de 10,4 %, a impozitelor și taxelor locale care constau într-o anumită sumă în lei sau care sunt stabilite pe baza unei anumite sume în lei, precum și a limitelor amenzilor prevăzute la art. 493 alin.3, alin.4 și alin.41 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, conform Anexei nr.1, parte integrantă din prezenta hotărâre”, conform proiectului de hotărâre aprobat.
Majorarea se va aplica pentru impozitul pe clădiri şi taxa pe clădiri; impozitul pe teren şi taxa pe teren; impozitul pe mijloacele de transport; taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor; taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate; impozitul pe spectacole; taxele speciale; alte taxe locale, fără a fi specificate.
De asemenea, majorarea vizează și valoarea amenzilor aplicate la nivel local.
De ce nu pot fi de acord cu creșterea de taxe și impozite:
– Pentru că deja sunt ridicate. Nu am nevoie să compar cu alte orașe ca să vad ca în multe situații taxele din Timișoara sunt mult mai mari. Mai știu și că nu este destul să pui taxe, este foarte important și să le colectezi, ori dacă cei taxați vor avea o problemă cu plata acestor taxe, vor face tot ce depinde de ei ca să amâne plata sau sa o eludeze;
– Taxele mărite duc, în general, la scăderea aportului voluntar al plătitorilor. Ori asta înseamnă eforturi din partea direcției fiscale pentru colectarea acestor taxe. Practic, ajungem să platim bani ca sa adunăm banii. Din același motiv, merg pe ideea susținerii bonificației pentru plată anticipată a taxelor.
– La ora asta avem deja o criză energetică generalizată care duce la creșterea tuturor prețurilor, asta după doi ani de pandemie în care economia și, mai ales HoReCa, au cunoscut un regres. Eu nu cred că este un moment oportun să punem un efort suplimentar asupra agenților economici și nici asupra timișorenilor, nimic nu justifică asta!
– Primăria ar trebui să caute și alte forme de a-și crește veniturile;
– Avem proprietăți care nu sunt valorificate corespunzator – nu sunt date în folosință, nu se percep chirii pe ele – în loc să producă, ajung sa consume (costuri de mentenanță, administrare, etc);
– S-ar justifica un inventar al spațiilor (terenuri sau clădiri) din proprietatea Primăriei și valorificarea lor prin închiriere sau vânzare;
– Ar trebui pornit un demers pentru reglementarea legală a spațiilor administrate si folosite de Primărie care se află în proprietatea statului;
– De asemenea ar trebui căutate forme de reducere a costurilor;
– Parteneriat public privat – astfel încât o parte din efortul financiar al Primăriei să fie direcționat către parteneri privați; O mare parte din efortul financiar pentru transportul în comun ar trebui redirecționat spre un parteneriat public privat;
– Programe de finantare;
Ca și reprezentant al conservatorismului local, ideea mea este să ajut antreprenoriatul și nu să îi pun piedică. E momentul să ajutăm economia, dezvoltarea orașului și nu să o blocăm prin creșterea efortului financiar asupra populației și a persoanelor juridice. Administrația locală AUR trebuie să fie un exemplu în acest sens, iar apoi putem să emitem pretenții!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Sunt de acord cu dumneavoastră, să perceapă chirii mai mari firmelor de “casă”!

  2. Intelege cineva ce inseamna
    „O mare parte din efortul financiar pentru transportul în comun ar trebui redirecționat spre un parteneriat public privat”??? Ca eu nu inteleg…

    • Mesajul nu trebuie sa fe logic. Trebuie sa bucure pupatorii de cadavre (la propriu)

    • Vesnicul frustrat de pe aici. Asta de dupa bare,care niciodata nu intelege nimic,si nici pe el nu il intelege nimeni.
      Ramai asa,ca esti bine unde esti.Dupa bare.

  3. Nici eu cu existentza HAUR.

    • DUpa filozoful neinteles de dupa bare,tu esti locul doi la frustrati de pe internet.
      Stim,si te intelegem.
      Poate te rezolva domnul de dupa bare de un loc langa el.Acolo esti inteles…