Site icon Opinia Timisoarei

‘Nu luați terasa!’ Bătaie în plin centru la Timișoara, filmată. Un patron a sărit la polițiștii locali. VIDEO

TIMIȘOARA. L-au lăsat nervii. Proprietarul unui restaurant din centrul Timișoarei a sărit la bătaie la polițiștii locali care supravegheau operațiunea prin care bărbatului i se ridica terasa din Piața Victoriei.

CITEȘTE ȘI: Urinează în stații, dorm prin tramvaie și autobuze sau dau atacul la buzunarele călătorilor în Timișoara. Hoți și vagabonzi, ridicați de polițiști

Scandalul a fost filmat!

Patronul spune că are depusă documentația la primărie pentru eliberarea Autorizației de Funcționare, însă aceasta nu i-a fost iîncă eliberată. Omul susține că a înaintat dosarul de mai multă vreme, dar funcționarii se mișcă greu.

Așadar, ocupa ilegal domeniul public. Și-a pus mese și scaune pe Surogat și aștepta clienții, când au venit în control agenții. În luna martie chiar de 2 ori. L-au și amendat de fiecare dată și i-au cerut să-și ia mesele și scaunele de pe stradă. Dar nu s-a conformat.

Zilele trecute, au găsit iarăși terasa fără autorizație în Piață Victoriei, astfel că s-a trecut la ridicarea celor 8 mese și 32 de scaune.

“Polițiștii locali se aflau în zona centrală împreună cu reprezentanți ai Primăriei pentru a pune în aplicare dispozițiile de ridicare a mobilierului unor terase pentru care nu existau autorizații. Societatea din Piața Victoriei nr. 5 a fost sancționată în prealabil, în cursul lunii martie, cu două amenzi de 2200 lei pentru terasa neautorizată, la momentul respectiv fiind ridicată terasa amplasată fără autorizație pe domeniul public.

Deși i s-a pus în vedere să nu mai amplaseze mobilier fără documentele legale necesare, acesta a continuat să încalce legislația amplasând mai multe mese și scaune pe domeniul public. Astfel, în cursul zilei de vineri, la ora 07.30 mobilierul a fost ridicat, după care proprietarul a amplasat din nou mese și scaune pe domeniul public, motiv pentru care, în jurul orei 12, acestea a fost din nou ridicate.

Pentru că a obstrucționat desfășurarea activității polițiștilor locali și a făcut scandal tulburând ordinea publică, reprezentantul societății a fost sancționat conform Legii 61/1991 cu două amenzi în valoare totală de 7000 de lei“, au explicat reprezentantii Politiei Locale Timisoara.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Exit mobile version