
TIMISOARA. După ce în urmă cu câteva zile a anunțat cu surle și trâmbițe că va încălzi caloriferele timișorenilor, iar acestea nici macar nu s-au dezmortit, compania de termoficare se ”scuză” deja și spune că au apărut avarii majore.
Nu doar că nu a fost pornită încălzirea, deși afară temperaturile sunt sub 10 grade Celsius noaptea, dar nici apă caldă nu mai curge la robinete, și asta în tot sudul orașului.
Cei de la Colterm anunță că abia luni seară se remediază problema.
”Avaria majoră de pe rețeaua primară de termoficare a fost localizată, iar echipele Colterm lucrează în acest moment la remedierea acesteia.
Zona de Sud a orașului rămâne fără apă caldă și încălzire până mâine, 6 octombrie, ora 17:00, perioadă de care estimăm că au nevoie echipele din teren pentru a relua furnizarea agentului termic și a încălzirii în condiții de siguranță.
După repornire, va fi nevoie de aproximativ 3–4 ore pentru ca agentul termic să ajungă în calorifere, astfel că în jurul orei 20:00 căldura va fi resimțită în apartamente.
În zona de Nord a orașului, alimentarea a fost repornită, iar căldura se va resimți treptat în următoarele 3–4 ore” – a transmis Colterm.
Zonele afectate:
– Zona Dâmbovița
– Zona Șagului
– Zona Steaua
– Zona Girocului
– Zona Soarelui
– Zona Universității
– Zona Odobescu
Pareri
Spritz a postat ceva pe tema asta? Poate da si el un telefon, ceva… Desi cred ca Latrau e obosit dupa cat a impins la chesonul ala, nu cred ca se trezeste la 3 noaptea.
Ah, Spritz nu posteaza niciodata cand e vreo problema, sa nu-si asocieze imagine cu altceva decat cu anunturi triumfaliste, clampanit de imnul tarii la pian, daramat de garduri, randari de proiecte care mai de care mai „regenerative” si alte de-astea ce prind la secta lui de prostofoci. Asa cum posteaza cand rezolva in justitie una alta (mai mult isi asuma meritele altora) dar uita sa posteze ceva cand pierde in instanta magariile facute pe banii nostri. Si e bine ca ne da multe lectii de nivel „sa fie bine sa nu fie rau”. Poti sa-l contrazici?🤡😁🤡 Iar prostofocile aplauda, sa fie bine, desigur.
La colterm cine e faraon – tot sobolanul ala din usr Giroc?
Ca să țină de cald cetățenilor, administrația consuma acum mai multe lichide, ca să aibă vezica plina la iarnă.
Cum de mai sunt fraieri care sunt racordati la sistemul comunist ??
majoritatea europenilor is spalati pe creier.. cea mai tampita generatie ever.. sa-i vezi prin corporatii cum stau ca vitele, fac chestii inutile si se cred destepti.. Astia merita sclavagism cinci generatii … atata prostie sfideaza si pe darwin
Unii sunt spalati pe creier intr-un fel, altii in alt fel. Prea putini gandesc cu propriul creier, majoritatea se raliaza la o cauza sau alta din cu totul alte motive decat ca ar fi ajuns la vreo concluzie ei insisi in urma vreunui proces cognitiv. Nu doar in UE, ci pe tot globul. Si sa nu uitam ca pentru a gandi trebuie sa te indoiesti, sa fii dispus sa renunti la concluzia la care ai ajuns atunci cand apar elemente noi, nu sa inchizi ochii (mintii) ca ti-e greu sa recunosti ca n-ai dreptate. Oamenii cred ce vor sa creada, cred ceea ce-i face sa mai supravietuiasca o zi si sa se suporte inclusiv pe ei insisi avand o parere macar acceptabila despre propriile actiuni/inactiuni.
Cat despre ce fac in corporatii… fac ce li se cere, ca asa e sistemul capitalist, asa cum faceau ce li se cerea si in sistemul comunist, asa cum faceau si in sistemul feudalist etc. Ghinion!
pana nu se schimba toate tevile vechi si coapte de rugina de pe vremea lu Ceausescu -nu are cum sa nu mai crape pe ici si colo tot mai multe an de an ca rugina lucra si cand crapa una de asta magistrala e de rau – si cum se vede si din poza o carpesc cu o sudura !
sa schimbi cu tevi noi costa (iti mai da si UE sa schimbi tevile dar nu si muncitorii) si mai trebe spart mai tot orasu mai ales zona Sagului si nu mai are lumea pe unde sa isi duca copii la scoala. .
DoNimic Frig nu se dezminte.
Sigur cu banii cheltuiti atitia ani de colterm , se puteau monta centrale in tot orasul .
Si ar fi fost mai bine? Ca parca nu e ok sa poluezi atata chiar in pifometrul locatarilor, sa invelesti toate blocurile intr-o pacla de noxe. Nu mai zic ca centralele individuale nu pot lucra in cogenerare si nici pe altceva decat gaz(astea doua sunt mega avantaje ale unui sistem centralizat), ca gazul nu e infinit, mai trebuie sa ajutam si oiropenii care n-au gaz, poate sa mai si producem niste ingrasaminte chimice ca sa nu cumparam de la rusi, mai avem si niste institutii publice unde nu prea merge cu centrale de apartament, UE vrea sa puna taxe CO2 iar in final sa interzica centralele individuale…
Nu e chiar asa simplu cum crezi tu. Mai degraba se putea retehnologiza si moderniza si Coltermul si reteaua din timp, ca si la o masina trebuie sa faci revizie periodica, nu sa astepti sa ai pom de Craciun in bord pana sa inlocuiesti piesele defecte care strica si altceva. Iar cu banii dati pe instalatiile individuale se puteau schimba de cateva ori coloanele vechi de cand blocurile.(Sa pomenesc si de fondul de rulment prea rar folosit pentru ce trebuie?)
Iarăși te ții de comunisme și postezi de pe o grămadă de pseudonime? M-am săturat de caloriferul de la stat când ăștia dau căldură când au ei chef, nu când îmi trebuie mie. Dut-te de mână cu DoNimic Frig când te liberezi.
Ai dreptate, atata ca ar fi frumos sa consumi propriul (bio)gaz, sau sa platesti pretul pietei, nu compensat; si sa platesesti poluarea ta asupra vecinilor. In rest, nu stiu ce intelegi tu prin liberare, eu sunt foarte liber. Poate te eliberezi tu de „convingeri” si incepu sa gandesti, ca tu n-ai decat sa faci ce vrei dar cu resursele tale si fara sa afectezi pe altii care au alte solutii mai putin daunatoare. De ce nu te muti la casa? La ceva sat te-ai potrivi mult mai bine, panouri solare, pompe de caldura… sau chiar undeva departe de civilizatie, mai pe individualism, pe ” prin tine insuti”. Ia-ti o insula!
Cum de ce liberare? Pentru că ești instituționalizabil, ori pe Popa Șapcă ori la Simnordis la castel. Mai lasa textele astea cu fritziste cu soluțiile dăunătoare ca așa te iei și de unul care merge pe stradă că face praf. Numai inepții verzi ai în cap care nu funcționează și costă de numa. Eu am dreptul meu de a face foc, ca prin asta s-a deosebit omul de animal. Sigur ca acum sunt o grămadă care vor sa anuleze și dreptul de a deține arme în statele libere din lumea asta, tot din ăștia ca tine. Sigur ți-a plăcut ție la închisoare să fiți acolo în comunitate cu buda și încălzirea la comun. Probabil ați avut un biotop plăcut acolo între P$D-iști. Parade făceați?
Cand o sa vina apa calda la robinet(de la Colterm) in 30 de secunde, atunci o sa devin abonat…cand o sa am caldura atunci cand vreau eu, atunci renunt la centrala…retehnologizarea e o gluma buna, la fel si aia cu schimbarea intregii retele…
Tu sabotezi „maretele idealuri” ale userismului, te spun lui Spritz sa te taie de la portia de pufuletzi🤡😁🤡 Sa nu-mi zici si ca in loc sa folosesti bicla si STPT mergi cu masina, ca chiar ma dezamagesti, useristule!