Opinia Timisoarei

Noua pasarela de la Gara de Nord, care va duce calatorii de la tren la parcare, se monteaza. Ultimele imagini de pe tronsonul de Timisoara al magistralei de cale ferata care se modernizeaza. VIDEO

TIMIȘOARA. Se apropie de 14% realizare lucrările pe segmentul de Timișoara din magistrala CFR Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad, care se modernizează.

CITESTE SI: Institutul Oncologic Regional de la Timisoara se construieste cu bani europeni. Anuntul premierului Ilie Bolojan. VIDEO

Pe tronsonul 3, care traversează Timișoara, muncitorii sunt mobilizați în mai multe puncte.

La Gara de Nord se montează deja structura metalică a noii pasarele pietonale care va duce călătorii de la peroane la viitoarea parcare de pe strada Nera. Totodată, au loc intervenții esențiale la pasajele de cale ferată care traversează străzile Gheorghe Lazăr și Brediceanu, respectiv în zona Gării de Est și a stației Ronat Triaj.

În stația Timișoara Nord, a fost montat primul tronson al structurii metalice din viitoarea pasarelă pietonală.
Structura montată va avea rol de distribuție a publicului călător între pasarela pietonală, clădirea de călători 2 de pe strada Nera și parcarea auto pe 3 nivele. La parcarea supraterană s-a terminat egalizarea, urmând ca de săptămâna viitoare să înceapă lucrările de beton armat la fundații.

Totodată, având în vedere suspendarea circulației feroviare pe distanța Lugoj – Timișoara Nord în perioada 09-13.09.2025, pentru executarea de lucrări feroviare, pe Lotul 3, constructorul Webuild execută lucrări la:
– Pasaj inferior Gheorghe Lazăr km.572 +496 – instalare poduri provizorii, cofrare și turnare beton pentru cuzinet și zid de gardă;
– Pasaj inferior Brediceanu km.571+932 – instalare poduri provizorii, cofrare și turnare beton pentru cuzinet și zid de gardă;
– Realizare inflexiune între linia 100 Timișoara Est – Remetea Mare și linia 217 Timișoara Est – Giarmata, în vederea mutării traficului feroviar pe firul de circulație aferent liniei 217, urmând demontarea căii între semnalul de intrare și stația Timișoara Est.

Lucrările avansează și în stația Ronaț Triaj prin lucrări de turnare betoane la peroane, umpluturi peroane, săpături fundații, montare armături și plantare stâlpi LC„, transmit reprezentanții CFR Infrastructură Timișoara.

Iată stadiul celorlalte 3 șantiere, magistrala CFR fiind împărtită în 4 loturi!

Lotul 1 Caransebeș – Lugoj (39.56 km), pornit ultimul, a ajuns la 1,1% realizare.

Lotul 2 Lugoj – Timișoara Est (54,13 km), se apropie de 50 % realizare.

Pe lotul 4 Ronat Triaj – Arad (54.86 km), au fost executate 21% dintre lucrări.

Va reamintim, întreaga magistrală Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad, de 162 de kilometri, se reabilitează cu aproape 9 miliarde de lei bani europeni.

La încheierea obiectivului de infrastructură, trenurile de călători vor putea prinde viteze mari, chiar și de 160 km/h, iar cele de marfă de 120 km/h.

 

Exit mobile version