TIMIȘOARA. A intrat în vigoare noua organigramă a Consiliului Județean Timiș. După ce au fost tăiate 500 de posturi, avem consiliul județean din România cu cei mai puțini angajați, susține președintele instituției, Alfred Simonis.
„Astăzi intră în vigoare noua organigramă a Consiliului Județean Timiș.
Primul pas a fost să eliminăm posturile neocupate, care erau însă bugetate an de an. A urmat etapa a doua și am disponibilizat peste 500 de persoane.
Noua organigramă nu este rezultatul unei decizii pripite sau al unui val de concedieri fără o bază solidă.
Am realizat o analiză detaliată, instituție cu instituție, direcție cu direcție, birou cu birou, și am lucrat săptămâni întregi pentru ca noua organigramă să fie corelată atât cu realitatea economică, cât și cu nevoile de azi ale administrației județului Timiș. Rezultatul este cea mai suplă și mai eficientă organigramă din țară, ceea ce face ca instituția noastră să aibă în prezent cel mai mic număr de angajați dintre toate consiliile județene din România și ar putea fi chiar un exemplu de bune practici.
Am avut criterii clare. Au plecat cei care nu mai îndeplineau condiții, cei care ocupau funcții formale, fără conținut, cei care nu își indeplineau atribuțiile sau care, pe românește fie spus, tăiau frunze la câini.
Nu a fost ușor, nu este ușor pentru niciunul dintre cei care au fost disponibilizați, dar a fost necesar pentru că fiecare ban economisit va fi direcționat spre proiectele majore din sănătate, învățământ, infrastructură, proiecte de care beneficiem noi toți cei care locuim în acest județ„, transmite liderul CJ Timis, Alfred Simonis.