Un nou europarlamentar prins de Sunday Times. Pablo Zalba Bidegain s-a oferit sa modifice, pe bani, un amendament

Jurnalistii britanici de la Sunday Times fac o noua victima in Parlamentul European. Dupa austriacul Ernst Strasser, slovenul Zoran Thaler si romanul Adrian Severin, un alt europarlamentar s-a oferit sa modifice un amendament contra unei sume de bani.

Este vorba despre spaniolul Pablo Zalba Bidegain, membru al Partidului Popular European si al Partidului Popular din Spania. „Unii dintre clientii nostri au o problema cu un punct legislativ legat de investitii. si ne-au rugat sa incercam sa introducem un amendament. Iar termenul limita pentru depunerea lui este saptamana viitoare”, i-a spus reporterul sub acoperire al Sunday Times europarlamentarului spaniol. Totul in schimbul unei plati sau a posibilitatii de a deveni membru in board-ul de consultanti ai pretinsei companii.

Zalba Bidegain, care era raportor pe aceasta tema, s-a executat la o saptamana distanta si a raportat indeplinirea misiunii.

Pablo Zalba Bidegain este membru in Comisia de Industrii a Parlamentului European, acolo unde este coleg cu Gigi Becali, cu pedelistul Sebastian Bodu si conservatorul Sabin Cutas (ambii supleanti) . Ibericul este si membru al Comisiei pentru relatia PE cu China, acolo unde este coleg cu pedelista Oana Antonescu si cu… Adrian Severin.

Europarlamentarul PC Sabin Cutas se declara surprins de gestul lui Zalba Bidegain. „Il cunosc bine, a fost raportorul pe comert liber cu Coreea. E o surpriza ca toti ceilalti de altfel, inexplicabil pentru experienta lor politica. Fiecare e liber sa faca ce vrea, dar avand in vedere exemplul oferit de Strasser si Thaler e destul de clar ce ar trebui sa faca”, a declarat Cutas.

Si pedelistul Sebastian Bodu crede ca spaniolul va trebui sa renunte. „E destul de umilitor ce se intampla, nu cred ca nu va renunta. Nu te compatimeste nimeni”, a declarat Bodu.

Strasser si Thaler si-au anuntat demisia din PE, in timp ce Adrian Severin refuza sa faca acelasi lucru, desi a fost exclus din randurile socialistilor europeni si din PSD.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.