Noile legi ale Educatiei pot schimba din temelii invatamantul din Romania

Propunerile din Legea Educației sunt rezultatul celei mai ample consultări naționale din domeniu și reprezintă fundația primei reforme autentice a sistemului educațional din România.

Peste 10.000 de specialiști au lucrat în ultimii ani pentru a crea un cadru menit să ducă educația din România la un nou nivel – mai eficientă, mai accesibilă, mai flexibilă, mai incluzivă, mai bine pliată pe cerințele pieței, dar și pe nevoile elevilor, studenților, ale părinților și profesorilor. Iar România are nevoie ACUM de reforma sistemului de educație. Există șansa de a reconstrui pe principii solide, sănătoase, în acord cu problemele și nevoile celor direct implicați, în acord cu vremurile pe care le trăim, în acord cu nevoia României de a avea generații de tineri bine pregătiți.

Potrivit propunerilor, Educația va primi 15% din bugetul general consolidat. Se va acorda o atenție burselor sociale și de merit. Pe componenta socială, se vor crea programe speciale pentru prevenirea și reducerea abandonului școlar. Principiul este simplu: fiecare elev trebuie să aibă asigurat dreptul la educație, indiferent din ce mediu provine. Urmărirea traseului și a progresului unui elev vor fi mai ușor de făcut prin apariția portofoliului personal educațional. Acesta va începe de la grupa mijlocie din grădiniță și va fi folosit pentru a se vedea orientarea pe viitor a elevului, dar și care au fost problemele, provocările ori performanțele. La finalul gimnaziului, consilierul școlar și dirigentele vor emite părinților o recomandare care va avea în vedere opțiunile educaționale și profesionale ulterioare. Această recomandare va avea un caracter orientativ (nu unul obligatoriu). Ea va fi întocmită prin consultarea profesorilor de la clasă, a fișei matricole și a unei evaluări specifice.

Profesorul debutant va avea un salariu egal cu cel mediu brut pe economie

Totodată, potrivit legii, profesorii vor avea un grad mai mare de autonomie în predare, pentru că își cunosc cel mai bine elevii, aptitudinile și nevoile acestora. Viitoarele cadre didactice vor da un examen la finalul stagiaturii și apoi vor putea susține concursul național pentru titularizare. Există în proiectul de lege o îmbunătățire clară. Profesorul debutant va avea un salariu egal cu cel mediu brut pe economie. Prin urmare, putem vorbi despre un salariu care se poate apropia de 4.000 lei. O atenție sporită va fi acordată Centrului Național pentru Formare și Dezvoltare în Cariera Didactică, ce va asigura continuarea formării profesorilor și a creșterii calității în actul educației. Astfel, aptitudinile profesorilor vor putea fi actualizate cu cerințele momentului.

Plagiatul se sancționează cu retragerea titlului de doctor

O temă care a generat dezbateri este a titlurilor academice. În noua lege, plagiatul se sancționează cu retragerea titlului de doctor și sunt prevăzute mecanisme mai eficiente pentru identificarea abaterilor din doctorate. Iar regula generală este aceasta: etica și integritatea sunt priorități. La capitolul verificarea doctoratelor, schimbarea majoră este următoarea: se va înființa Comisia Națională de Etică a Titlurilor Universitare (CNETU), ca instanță supremă academică pentru verdicte în materie de abatere de la etica acordării de titluri. Concret, eventualele plagiate nu vor mai fi verificate de către CNADTCU, ci de către această comisie, dar după universitatea care a acordat titlul de doctor.

După constatarea plagiatului de către Comisia Națională de Etică a Titlurilor Universitare, Ministerul va avea obligația să formuleze acțiune în instanță pentru anularea ordinului prin care s-a acordat titlul de doctor. Explicația este una simplă: instituțiile de învățământ superior au solicitat în repetate rânduri modificarea legislației în sensul asumării de către universități a acordării titlurilor de doctor, în acord cu responsabilitatea universităților în formarea la nivel de Licență/Master/Doctorat, precum și în acord cu practicile internaționale.

Reformă a funcțiilor în învățământul superior

Legea Educației prevede și reducerea abandonului universitar prin instituirea unui program naţional de prevenire: Programul Naţional de Reducere a Abandonului Universitar (PNRAU). Va exista și programul “A doua şansă”, dar și implicarea cadrelor didactice, astfel încât studenții să nu abandoneze cursurile. Conform Ministerului Educaţiei, (PNRAU) ar urma să beneficieze de o finanţare anuală de 200 de milioane de lei.

Dar nu putem vorbi despre reforma învățământului superior fără o reformă a funcțiilor din acest domeniu. Astfel, potrivit noilor prevederi, mandatul de rector va fi de 5 ani, cu o limită de mandate asumată de fiecare universitate. Principiul autonomiei universitare manifestat în spiritul libertății academice trebuie să garanteze comunității universitare dreptul de a-și alege rectorul. Nicio altă funcție de conducere aleasă din universități nu are o limită de mandate prevăzută în lege. Nici președintele senatului universitar, nici prorectorii, nici decanii, nici prodecanii, nici directorii de departament, nici membrii senatului universitar nu au un număr limitat de mandate.

Așadar, există suficiente modificări în proiectul propus, atât pentru mediul preuniversitar, cât și pentru mediul universitar, care pot duce Educația din România la standarde foarte înalte!

(Articol susținut de Partidul Național Liberal)

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Fiecare ministru al învățământului a vrut reforma lui. Un singur lucru a fost abandonat: competiția. Nu stiu unde sunt copiii aia care intra in licee cu 9 95 sau cei care cu 9,58 nu mai prind un loc in licee! La facultati e o tragedie. Foarte multi analfabeti, agramati etc. Competitia trebuie sa fie singura cale de promovare si selectie. Pentru a elimina abandonul școlar – noi ascundem unele probleme sociale grave într-o anumită parte a societății legate de o minoritate, dar și în rândul românilor saraci- singura posibilitate este SCOALA DUPA SCOALA până la 18 ani. Numai asa se va reduce abandonul școlar numai asa se va reduce analfabetismul si as putea spune, chiar numarul fetelor devenite mame la 12-14 ani.

  2. Ok. Cât va fi fondul clasei, școlii, taxa pe femeia pentru curățenie?

  3. Vesnica frectie la piciorul de lemn putrezit al educatiei romanesti. Inainte de orice, e nevoie de depolitizare, reforma „din temelii” a programei scolare si aducerea in sistem a dascalilor competenti.Restul e cvasi degeaba.

  4. … ca sunt cei 10.000 de specialiști ai lui Ciorbea, pierduți în anii ’90, regăsiți la momentul oportun, în ultimii 2-3 ani.
    Mare noroc, sa găsești 10.000 de specialisti.
    Pacat ca marea reforma va fi un mare fâs.