Noutati :

Noi beneficii pentru studentii Universitatii Politehnica Timisoara. 600 de laptopuri performante, pentru cei care beneficiaza de burse sociale

16 iulie, 2021 - 08:56 PM
Autor: Bianca Dichis      
Categorie: EDUCATIE
0

TIMISOARA. Incepand cu anul universitar 2021 – 2022, studentii Universitatii Politehnica Timisoara, inclusiv cei admisi in anul I, vor beneficia, in mod gratuit, de laptopuri performante care sa le asigure accesul la activitatile educationale din mediul online, in cadrul proiectului cu titlul „Facilitarea accesului studentilor UPT la educatia digitala –EduUPT”, aprobat pentru finantare prin Programul Operational Competitivitate – axa prioritara 2, actiunea 2.3.3 – imbunatatirea continutului digital si a infrastructurii TIC sistemice in domeniul e-educatie, e-incluziune, e-sanatate şi e-cultura, sectiunea e-educatie.

Ultimul an si jumatate de scoala online a fost caracterizat de numeroase provocari generate in mediul academic de pandemia Covid-19. Una dintre cele mai importante lectii invatate este aceea ca universitatea trebuie in permanenta sa se adapteze schimbarilor din societate si sa raspunda nevoilor studentilor, astfel incat sa le asigure egalitatea de sanse si o educatie de calitate.

In acest context general si pentru a veni in sprijinul studentilor care poate nu dispun de resursele necesare pentru achizitionarea unor calculatoare performante, capabile sa faca fata tuturor cerintelor, Universitatea Politehnica Timisoara a obtinut finantarea pentru achizitionarea unui numar de 600 de laptop-uri performante (in valoare de 750 de euro fiecare), in baza proiectului cu titlul „Facilitarea accesului studentilor UPT la educatia digitala –EduUPT”, prin programul Programul Operational Competitivitate- axa prioritara 2. Grupul tinta al proiectului este reprezentat de studentii care beneficiaza de bursa sociala, de la toate facultatile Universitatii Politehnica Timisoara.

Universitatea Politehnica Timisoara continua astfel traditia unui invatamant inovator si modern, centrat pe studenti si pe unul dintre obiectivele principale si anume acela de a forma profesionisti cu sanse reale de reusita pe piata muncii.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...