Noutati :

Nimic nu e imposibil. Deplasare dificila in care Politehnica Timisoara isi propune sa obtina punct(e)

2 octombrie, 2020 - 11:59 AM
Autor: Daniel Neacsu      
Categorie: SPORT
0

TIMISOARA. Pe podium dupa disputarea unui sfert din sezonul regulat, Politehnica are cea mai lunga deplasare de pana acum, la Miercurea Ciuc, unde o asteapta un meci greu. Harghitenii au o echipa solida si le trebuie puncte, deoarece nu au avut parte de un debut bun, in timp ce Politehnica a impresionat si este neinvinsa cu trei victorii si doua remize, dar si cu cea mai buna aparare, un singur gol primit.

CITESTE SI: 6 elevi, dar si profesori sau angajati in invatamant, infectati cu coronavirus, sunt in spital la Timisoara. Cate scoli din judet avem in scenariul rosu 

Lotul este valid, toti jucatorii sunt disponibili pentru selectie, cu exceptia lui Alexandru Borbei care se afla deja in Italia unde a semnat cu Lecce.

Partida din Ardeal ar putea reprezenta si debutul in alb-violet pentru Jose Casado, spaniolul ajuns la inceputul acestei saptamani in lotul lui Poli.

Este o deplasare lunga, jucam cu o echipa in care se fac investitii foarte bune, au conditii excelente de pregatire. Au un lot numeros, multi jucatori straini. Cea mai mare parte dintre ei sunt jucatori de calitate. Marea majoritate sunt de nationalitate maghiara sau de alta nationalitate. Va fi un meci greu, cu o echipa care pierde foarte foarte greu puncte. E o echipa pregatita foarte bine, de catre un antrenor bun, pe care-l cunosc si apreciez. Va fi un meci dificil, chiar daca prin prisma clasamentului plecam ca favoriti, consider ca va fi un meci echilibrat si nu pleaca nicio echipa cu prima sansa. Speram ca la finalul jocului sa iesim neinvinsi sau sa castigam. Ne dorim sa castigam, fiecare meci pentru noi e o finala. Sunt 20 de meciuri, deci 20 de finale si e important sa scoatem maximum din aceste meciuri”, a declarat Octavian Benga, antrenorul Politehnicii.

Alb-violetii, clasati pe 2, au 11 puncte din 15 posibile, in timp ce echipa pregatita de Valentin Suciu a obtinut patru puncte din patru jocuri si ocupa locul 15 in Liga 2.

Partida AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – Politehnica Timisoara se disputa sambata, de la ora 11.00, in etapa a VI-a a Ligii 2.

Meciul nu e televizat, dar transmisia video oferita de gazde va fi preluata si de canalul oficial de YouTube al clubului alb-violet.

In sezonul trecut, ASU Politehnica a intalnit o singura data pe Csikszereda Miercurea Ciuc, pe teren propriu, si s-a impus cu 1-0, prin golul marcat de Ignea.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...