Nicio surpriză la Dumbrăvița. Alb-verzii au ajuns la 7 eșecuri în acest sezon

TIMIȘOARA. CSC Dumbrăvița continuă seria rezultatelor proaste în liga secundă și a ajuns la 7 eșecuri în 10 meciuri, după partida cu FC Bihor.

CITEȘTE ȘI: SCM Timișoara câștigă derby-ul din Cupa României cu Baia Mare. Bănățenii au terminat meciul cu doi oameni în minus

Începutul de meci a fost unul echilibrat, cu puține ocazii de poartă. Deschiderea de scor a venit în minutul 23, când Pedro Albino a expediat un șut în vinclul porții lui Mikloș. Dumbrăvița a răspuns cu două ocazii pe final de repriză, dar Buțu a trimis cu capul peste poartă, iar o altă lovitură de cap al lui Panaite a ajuns în brațele portarului orădenilor.

Și partea a doua a fost una cu puține ocazii. Cea mai mare oportunitate a părții a doua le-a aparținut tot oaspeților. Antonio Cruceru a primit o minge la 11 metri, a șutat, dar mingea trimisă de el a lovit transversala.
În minutul 89, Butnărașu l-a tras de tricou în careu pe fostul vârf al Dumbrăviței, Modan, acesta a căzut, iar centralul Olaru a arătat punctul cu var. A executat Hora, care a stabilit si scorul final, 0-2.

CSC Dumbrăvița rămâne ultima în clasamentul ligii secunde, iar în runda viitoare va juca pe terenul Gloriei Bistrița.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.