Nici bine, nici rau. SCM Timisoara putea castiga duelul cu Steaua, dar nu a gestionat bine un final de joc in care ar fi putut si pierde

TIMISOARA. Egalul este rar in rugby, dar se mai intampla. Echilibrul a fost total in derbiul etapei a IV-a a Superligii de rugby dintre SCM Timisoara si Steaua. S-a terminat 13-13, dupa un adevarat thriller desfasurat pe stadionul Gheorghe Rascanu din cartierul Ronat.

CITESTE SI: Numar record de vaccinuri intr-o singura zi in Timis, aproape 6.000. Peste 1000 la Maratonul Vaccinarii de la Timisoara. Am trecut de 300.000 de oameni care au primit cel putin o doza in judet

Intalnirea a avut doua partituri. In prima repriza a fost o lupta de uzura, in care spectacolul a lipsit. In partea secunda insa s-a jucat mult mai deschis, ambele echipe dand totul pentru victorie. O buna propaganda pentru rugby-ul modern. Pe final, ambele echipe puteau da lovitura.

Timisoara a avut si doi oameni in plus, dar nu a stiut sa gestioneze un final ce putea face fericiti spectatorii care au venit sa vada acest duel. Oaspetii au avut ultimul cuvant, dar Daniel Plai a ratat o lovitura de pedepasa ce parea usoara si meciul s-a terminat cu scorul de 13-13.

Evolutia scorului: 0-3, 3-3, 3-6 (pauza), 13-6, 13-13.
Au punctat: Shennan un eseu, Vlaicu o transformare si doua lovituri de pedeapsa pentru Timisoara, Nasalo eseu, Boldor, doua lovituri de pedeapsa si Plai o transformare. Au vazut cartonase galbene Holoia (80), respectiv Lama (70), Sobota (76).
Fostul stelist Vlaicu a ratat in debut de joc o lovitura de pedepasa din pozitie foarte buna, si alte doua penalitati in partea secunda. Si Melinte a irosit o lovitura de pedepsa in minutul 75. Plai a trimis in bara o lovitura de pedepasa pentru Steaua si a ratat ultima lovitura.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.