TIMIS. Accident teribil, sâmbătă după-amiază, în urma căruia o femeie a murit pe loc.
Nenorocirea a avut loc pe șoseaua de centură a Lugojului, la intersecția cu strada Hezerișului.
Femeia și soțul ei erau fiecare pe câte o motocicletă. Bărbatul a pătruns primul pe șoseaua ocolitoare a orașului, urmat de sotie. Aceasta a depășit prin dreapta cu intenția de a-l urma, însă, cel mai probabil, nu a observat la timp camionul, care a lovit-o în plin, conform lugojinfo.ro.
În urma impactului, motociclista a fost trântită pe asfalt, în timp ce ambele vehicule au luat foc.
La fața locului au ajuns echipaje ale pompierilor, care au stins incendiul după aproximativ 20 de minute.
Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru motociclista de 45 de ani și au declarat decesul.
„O femeie în vârstă de 45 de ani, a condus o motocicletă pe strada Hezerișului din municipiul Lugoj, iar, la un moment dat, la intersecția cu DN 6, centura ocolitoare a Lugojului, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 50 de ani.
Din nefericire, în urma impactului a rezultat decesul femeii, ulterior izbucnind un incendiu.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.„, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.