
TIMISOARA. O mașină și o motocicletă s-au izbit sâmbătă la Timișoara.
Accidentul a avut loc pe bulevardul Eroilor de la Tisa, iar în urma impactului motociclistul și pasagerul au fost răniți.
La fața locului au ajuns echipaje ale pompierilor și ambulanței.
Cei doi răniți au fost transportați la spital.
“Am fost solicitaţi să intervenim pentru asigurarea măsurilor PSI si prim ajutor în urma unui accident rutier produs în Timisoara, pe Bd. Eroilor de la Tisa.
La locul evenimentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 1 cu o autospecială de primă intervenție și comandă, un echipaj SMURD și o motocicletă SMURD, precum și o ambulanță SAJ.
În accidentul rutier au fost implicate un autoturism în care se aflau două persoane, și o motocicletă cu două persoane.
Persoanele de pe motocicletă au primit îngriji medicale la fața locului, fiind ulterior transportate la spital, in stare conștientă și cooperantă“, au transmis reprezentanții ISU Timiș.
Polițiștii urmează să stabilească cu exactitate cauzele producerii accindentului.
“Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 72 de ani, a condus un autoturism pe Bulevardul Eroilor de la Tisa, iar la intersecția cu strada Minerva ar fi efectuat virajul la stânga, intrând în coliziune cu o motocicletă care circula din sens opus, condusă de un tânăr în vârstă de 21 de ani.
În urma impactului, motociclistul, precum și pasagera acestuia, o tânără în vârstă de 22 de ani, au fost răniți și transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorii vehiculelor au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.“, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Foto: Arhiva
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!