Morti si raniti. O masina a intrat intr-un grup de oameni, la Toronto, in Canada

Panica in Canada. O camioneta a intrat intr-un grup de oameni in Toronto, chiar in centrul orasului canadian.

Incidentul pe care politia deocamdata nu-l numeste drept atac s-a petrecut la ora locala 13.27 (20.27, ora Romaniei).

Autoutilitara de culoare alba a lovit un grup de persoane, intr-o zona pietonala, iar soferul a fugit. Totul s-a petrecut in zona străzilor Yonge si Finch, anunţă Poliţia din Toronto

Potrivit unor surse, s-au inregistrat cel putin doi morti si 8 raniti.

Nu se stie daca printre victime se numara sau nu si romani. La Toronto traieste o importanta comunitate de romani.

Un martor a povestit pentru Sky News ca soferul mergea cu peste 100 km/h si la un moment dat a tras dreapta de volan și a intrat în pietoni.

 

UPDATE: Soferul vehiculului care a lovit pietoni in centrul orasului canadian Toronto a fost arestat preventiv, anunta autoritatile.

Premierul Canadei, Justin Trudeau, a exprimat compasiune pentru victimele incidentului rutier produs luni după-amiază în oraşul Toronto.

Tocmai am aflat despre situaţia din Toronto; suntem cu gândul la persoanele afectate„, a declarat Justin Trudeau.

Va trebui să aflăm mai multe detalii, vom comunica informaţii suplimentare în orele următoare„, a spus Trudeau.

Incidentul rutier a avut loc în timp ce în Toronto se desfăşoară o reuniune a Grupului ţărilor puternic industrializate (G7).

Stire in curs de actualizare

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.