Momentul fabulos ramas pentru totdeauna in sufletul suporterilor alb-violeti, la Timisoara. Au fost odata o echipa iubita, un public minunat si spiritul liber al unui oras, care au scris impreuna o pagina de istorie: Poli AEK – Steaua 1-8. Foto si video

TIMISOARA. Se intampla intr-o zi de 9 aprilie. Cu 16 ani in urma. Poli AEK, echipa adoptata de banateni, urma sa intalneasca intr-un adevarat clasic Steaua, intr-un meci care urma sa ramana in istorie, dar nu neaparat ca joc sau rezultat, ci pentru atitudinea fascinanta a suporterilor banateni in tribune.

CITESTE SI: Fara Pelerinaj de Florii in acest an. Cum vom lua lumina de Pasti? Anuntul bisericii legat de Sarbatorile Pascale 

Era Vinerea Mare si o ploaie torentiala a facut ca patimile zilei sa intre si mai adanc in inimile celor peste 40.000 de suporteri banateni.

La pauza meciul era jucat, 0-5, dar publicul a ramas pe pozitii, iar la 0-8 suporterii banateni cantau din dragoste pentru echipa, culori, oras.

A urmat golul de onoare marcat de Buia si publicul s-a dezlantuit de parca ar fi castigat, intr-un spectacol de poveste.

S-a incheiat 1-8, dar adevaratii invingatori au fost cei prezenti in tribune. Spiritul Timisoarei era acolo, in acel meci antologic.

Au trecut deja 16 ani de atunci, dar toata tara isi aduce aminte de ceea ce s-a intamplat atunci in tribune.

La finele acelui sezon, Poli AEK incheia in prima jumatate a clasamentului, locul 8, in timp ce Steaua devenea vicecampioana.

Au jucat atunci:

Poli AEK Timisoara: Grigore, A. Dumitru, Soltuz, Batranu (cpt), I. Voicu, Balace (min. 39 – Poenaru), Balauru (min 18. – Ionila; min. 62 – Bad), Buia, Suleap, R. Stancu, Silvasan.

Steaua Bucuresti: Hamutovski, Ogararu, Radoi (cpt), Rachita (min. 77 – Mutica), Nesu, Fl. Dumitru (min. 62 – Paduret), Paraschiv, Aliuta (min. 54 – Bostina), Dica, Dinita, Neaga.

Atmosfera a fost de nedescris! Emotiile sunt prea puternice pentru a fi redate. Tin minte ca am fost schimbat si am fost foarte suparat, imi doream sa prind acel final pe teren, sa traiesc pana la ultimul fluier acele momente. E cel mai frumos moment din tribune la care am asistat”, a declarat peste ani un jucator de atunci al Stelei, Valeriu Rachita.

Foto: fanatik.ro

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.