Noutati :

Misterul se adanceste! Alte mii de pasari si pesti morti in SUA si in Suedia. Vezi VIDEO!

5 ianuarie, 2011 - 10:26 PM
Autor: Anonim      
Categorie: EXTERN
1

Dupa ce mii de pasari au cazut secerate din cer, in Arkansas, in noaptea de Revelion, alte cateva sute au murit din cauze necunoscute in diferite parti ale tarii. Si in Suedia, de pilda, autoritatile au gasit zeci de inaripate moarte.

Oamenii de stiinta au banuit initial ca focurile de artificii ar fi cauzat moartea celor 5.000 de pasari, in Beebe, un mic oras din Arkansas. Insa au fost nevoiti sa reia cercetarile in acest caz dupa ce inca 500 de zburatoare au plonjat spre moarte la 580 de kilometri departare, in Louisiana, luni, si inca cateva zeci in Kentucky.

Si, daca nu era de ajuns, la 160 de kilometri de Arkansas, aproape 100.000 de pesti au murit sau sunt pe moarte.

Internetul a inceput sa vuiasca de teorii ale conspiratiilor despre teste guvernamentale secrete sau chiar despre Armaghedon, sfarsitul tuturor zilelor.

Intre timp, in Suedia, investigatorii incearca sa afle ce a dus la moartea a  peste 50 de pasari din orasul Falkoping, situat in sud-estul tarii.

Veterinarul Robert ter Horst enumara cateva ipoteze privind moartea pasarilor: vremea rece, dificultati in gasirea hranei si, din nou, frica de artificii.

Expertii insista insa ca nu exista nicio legatura intre bizarele incidente. Chiar daca artificiile ar putea fi o posibila cauza a mortii pasarilor din Beebe, aceasta teorie nu explica si moartea celor din Louisiana sau Kentucky, unde o femeie s-a trezit cu zeci de pasari moarte in curte. In prezent, biologii fac teste pentru a determina o posibila cauza a decesului inaripatelor.
Pasari

Veterinarul Jim LaCour din Louisiana a declarat ca ar putea trece saptamani intregi pana la aflarea rezultatelor, dar a refuzat sa faca speculatii in legatura cu bizarul incident. A spus, totusi, ca astfel de cazuri au mai existat si in trecut in Louisiana, insa numarul pasarilor moarte a fost mult mai mic.

„Bolile, foametea sau fronturile de aer rece” ar fi putut cauza in trecut moartea pasarilor, a spus medicul veterinar.
Pasari moarte

Cat despre cei aproape 100.000 de pesti care au murit in raul Arkansas, la 160 de kilometri de Beebe, acestia nu au nicio legatura cu moartea pasarilor, spun autoritatile.

Probabil, au declarat oficialii, moartea acestora a fost cauzata de o boala care a afectat doar o singura specie. O posibila poluare a  raului iese din discutie, spun autoritatile, din moment ce numai o specie de peste a fost afectata.

Testele in acest caz ar putea dura luni pana la finalizare.Cat despre zecile de mii de pesti morti in golful Chesapeake din Maryland, inca nu se stie nimic.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. In mod cert structura stratului atmosferic se modifica periculor,foarte probabil in citeva paturi atmosferice corespunzatoare inaltimii de zbor ale pasarilor concentratia de oxigen este foarte mica…La fel se poate spune si de pesti,in ambele cazuri atit poluarea aerului sau a apelor(noxe,experimente nucleare,deversari de reziduuri sau petrol)se pare ca atinge in anumite puncte situatii critice…