Noutati :

Miscarea si cultura se imbina perfect la Timisoara. Tura pe biciclete pusa la cale de Asociatia Timisoara Capitala Culturala si VpB. Foto

22 septembrie, 2018 - 11:22 AM
Autor: Daniel Balteanu      
Categorie: CULTURA
0

TIMISOARA. Biciclistii care vor sa cunoasca orasul si sa vada si creatiile artistice din cadrul proiectului Memoriile Cetatii sunt asteptati duminica la o pedalare prin Timisoara.

CITESTE SI: Vremea intoarce foaia la Timisoara. Anuntul meteorologilor

Asociatia Timisoara Capitala Culturala si Verde pentru Biciclete si-au unit fortele pentru a promova frumusetile Timisoarei.

Toamna blanda ne zambeste, asa ca haideti sa pedalam!” este indemnul prin care cele doua organizatii ii invita pe timisoreni sa se bucure de vremea frumoasa si de un tur cultural pe bicicleta al orasului.

CoolTour va avea loc duminica si va fi un eveniment in care miscarea va face casa buna cu arta. Traseul va fi unul mai lung decat de obicei, si asta pentru ca va cuprinde nu mai putin de 10 opriri, cate una pentru fiecare cartier in care au avut loc interventii artistice in cadrul programului Memoriile Cetatii – Timisoara 2021.

Participantii la tur vor avea astfel ocazia sa vada lucrarile care au prins viata incepand cu 14 septembrie, dar si sa ii cunoasca pe artistii care le-au creat si sa interactioneze cu ei. In plus, organizatiile care au adoptat module in cadrul proiectului ii vor astepta cu surprize in diferite locuri din oras.

Turul va porni din Piata Sinaia, de la ora 16:00 si va strabate orasul pe urmatorul traseu: Piata Balcescu, Calea Sagului, Parcul Padurice, Piata Soarelui, Piata Traian, Calea Lipovei, Parcul Dacia, Strada Oituz, strada Marasesti.

Pentru participantii cu o conditie fizica mai buna, organizatorii propun o continuare a turului, cu o pedalare-bonus, pe timp de seara, catre doua dintre instalatiile de lumina din cadrul proiectului (Interstelar, de Andreea Medrea – in Piata Sinaia; si Calatorie in ultimii 100 de ani, de Silvia Tripsa si Alin Popa, in Parcul Padurice).

Pentru ceilalti, turul se va incheia cu participarea la un show de lumina si culoare, realizat de peste 100 de artisti – Lumina Libertatii, in Piata Libertatii.

 

Mai jos puteti vedea si operele expuse de artisti in cadrul proiectului Memoriile Cetatii.

Interstelar – Andreea Medar
Andreea Medar a imbracat atat exteriorul, cat si interiorul modulului in oglinda, utilizand un material adesea folosit in butaforie, o oglinda elastica, acrilica. In interiorul obiectului e scris in alfabetul braille, asemenea unui manuscris, un basm popular. Literele nu sunt, insa, in relief, ci perforeaza oglinda, in spatele careia exista o sursa de lumina. Astfel intreaga lucrare a capatat forma unui portal, a unei porti intergalactice, asemanandu-se, din cauza bulinelor luminoase, cu o constelatie ordonata.

Capsula timpului – Paula Duta
Paula Duta a realizat o expunere fantastica a conceptului de „Capsula a timpului”, in care s-au strans memorii individuale si colective ale comunitatii. intreg invelisul modulului a fost pictat in lavabil si spray cu elemente semnificative pentru tema aleasa, iar in interior oamenii au lasat si vor mai putea lasa ganduri, amintiri sau povesti.

Intalnire fantastica – Marcel Scutaru
Marcel Scutaru a realizat o lucrare de arta contemporana, alcatuita din sute de manusi umflate cu aer, simbolizand o multime de maini ce evoca o intalnire cu locuitorii de altadata ai orasului. Participantii la tur vor avea ocazia de a parcurge un spatiu inedit, capitonat cu maini ce il saluta si cu care poate interactiona atat vizual cat si senzorial.

Calatorie in ultimii 100 de ani – Silvia Tripsa, Alin Popa
Silvia Tripsa si Alin Popa au creat o instalatie de lumina reprezentand o calatorie simbolica prin ultimii 100 de ani, perioada de la Marea Unire pana in prezent. Lucrarea este o simbioza intre artisti si comunitate, in care artistii au realizat instalatia luminoasa, iar publicul adauga in permanenta evenimente marcante, comentarii si citate de-a lungul acestui timeline sugerat prin culoare.

City Pattern – Mircea Popescu
Lucrarea contine elemente inspirate din fatadele cladirilor istorice ale orasului si forme ale constructiilor reprezentative, alaturi de diverse texte care indeamna trecatorii sa descopere orasul. Pe langa functia estetica, lucrarea va avea si rolul de a oferi trecatorilor informatii online, prin integrarea in compozitie a unor desene cu coduri QR, care vor directiona privitorul pe paginile web ale institutiilor si evenimentelor culturale din Timisoara.

Coral Urban Hero – Cristina Daju, Adrian Florin Pop, Dan Iulian Toma
Cei trei artisti au construit o instalatie interactiva, in care pictura s-a imbinat cu folosirea de deseuri colectate. Peretii modului au servit ca suport pentru un concept pornind de la imagini fotografice ale unor cladiri emblematice din Timisoara. Artistii au incurajat in toata aceasta perioada interventia publicului in colectarea deseurilor, dar si in procesul de vopsire a intregii lucrari, intr-un demers ce urmareste sensibilizarea comunitatii in relatia cu orasul.

Invizibilii – Victor Dragos, Ana-Maria Ursu
Victor Dragos si Ana-Maria Ursu au transformat un spatiu tranzitat zilnic de oameni in drumul spre serviciu, cumparaturi sau scoala intr-o scena de teatru. Cei doi actori vor sustine si duminica reprezentatii inedite in fata a cate unui singur spectator, intr-un concept prin care incearca sa atraga atentia asupra a zece categorii de persoane vulnerabile.

Hora unirii – IRLO
Cu ocazia centenarului, IRLO a readus in atentia oamenilor marea tema a unirii si a realizat o pictura murala a oamenilor cuprinsi intr-o hora care se potriveste perfect pe forma cilindrica a instalatiilor si care simbolizeaza unitatea. Inedit este faptul ca, in interventia sa, Irlo a folosit vopsea fosforescenta care se incarca ziua si va fi activa noaptea. Astfel, lucrarea se va modifica in functie de lumina.

Arhiva activa – Alex Boca (LAPSUS)
Alex Boca a construit in interiorul modulului o mini-biblioteca, pe ale carei rafturi se afla peste 100 de carti din diferite domenii. Alex Boca va avea si duminica rolul bibliotecarului si va oferi carti pentru a fi consultate pe loc de catre public – incurajand cercetarea si dialogul liber. Proiectul are la baza ideea ca imaginea unei comunitati (sau a unui oras) e reflexia legaturilor dintre indivizii care o formeaza si cultura lor generala.

LINIA – Sorina Vazelina
Pe baza unei documentari amanuntite si a unor siruri de interviuri, Sorina a consturit o banda desenata care spune o parte din istoria Timisoarei. Proiectul e construit pe baza unei documentari amanuntite si a unor siruri de interviuri si reuneste amintirile localnicilor intr-o retea de povesti care curg cronologic prin diferite colturi ale orasului. Istoria structurata cronologic imbina povestile locului (rezultate din interviuri si documentare) cu ilustratii. Acestea vor alterna cu portrete ale unor figuri marcante sau mai putin cunoscute din peisajul local.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...