Metalul topit transformat in opere de arta. Parcul de langa Timisoara inzestrat cu lucrari valoroase, semnate de 3 artisti de top. Foto

Metalul topit a prins viata aproape de Timisoara, in cadrul unui eveniment special, care a adus laolalta la Dumbravita 3 artisti de marca.

CITESTE SI: Sculptorul din inima metalului topit. Timisoreanul care a transformat sudura intr-o arta fascinanta. Video 

Dupa o prima editie de succes, Simpozionul de Sculptura Sudata de la Dumbravita a fost organizat din nou in comuna de langa Timisoara de catre Constructim SA si Filiala Uniunii Artistilor Plastici din Romania. Inca din 16 septembrie, iubitorii de arta i-au putut vedea la lucru pe sculptorii Darius Hulea, Sorin Purcaru si Bogdan Nueleanu.

Acum, toata lumea este invitata sa le admire lucrarile finale. Vernisajul operelor realizate in cadrul Simpozionului de Sculptura Sudata este programat in parcul central din Dumbravita, joi, 29 septembrie, de la orele 18.00. Despre cei trei artisti si creatiile lor va vorbi scriitorul si profesorul universitar Marcel Tolcea.

Dupa succesul de anul trecut al simpozionului, cand patrimoniul uneia din cele mai bogate comune timisene a sporit cu trei opere de arta create, in direct, pe una dintre laturile parcului central din Dumbravita (unde, de altfel, sunt si expuse), cei trei artisti consacrati s-au reunit din nou ca sa readuca sculptura sudata in atentia publicului si sa creasca zestrea parcului.

Ajunsi la a doua editie, putem vorbi deja de un parc de sculptura, cu sase lucrari monumentale care populeaza parcul localitatii. Credem ca sta in puterea noastra sa ii facem pe oameni mai buni si mai asumati, iar Simpozionul de sculptura sudata contribuie semnificativ la conturarea identitatii culturale a Dumbravitei. Nu e vorba doar de valoarea in sine a lucrarilor, ci de demersul educativ pe care sculptura de for public o are”, a spus sculptorul Bogdan Nueleanu, initiator al simpozionului si locuitor al Dumbravitei.

E necesar ca arta sa faca parte din viata noastra, iar daca nu am inteles acest lucru inca, e suficient sa ne uitam in istorie. Singuri ne construim viitorul si o facem in prezent, acum, de aceea e vital sa fim constienti si sa actionam. Speram ca am putut ajuta si da continuitate unui proiect frumos”, a declarat antreprenorul Lucian Perescu, directorul Constructim S.A.

Finantatorul principal al evenimentului este Constructim S.A., iar parteneri – TVR Timisoara, Facultatea de Arte si Design din Timisoara, stiri pentru copii, Uniunea Artistilor Plastici filiala Timisoara.

• George Sorin Purcaru este profesor universitar la Universitatea de Arte „George Enescu ” din Iasi. Doctor in arte plastice si decorative, cu participari in expozitii solo si de grup nationale si internationale, artistul are in palmares premii importante, intre care amintim: Premiul pentru sculptura, Salonul anual al filialei U.A.P. Artis, Iasi (2008); Premiul Ministerului Culturii si Turismului a Republicii Moldova ( 2007 ); Medalia Teiul de argint, Ipotesti ( 2005 ), 2000; Premiul I pentru tineret, Salonului anual al filialei U.A.P. Artis, Iasi (2000). „Imi place sa observ realitatea obiectiva prin oglinda propriei subiectivitati”, spune artistul.

• Darius Hulea, este un artist plastic din Alba Iulia nascut in anii ’80, din ale carui maini ies sculpturi de metal de o frumusete renascentista. A absolvit Universitatea de Arta si Design din Cluj-Napoca, specializarea Sculptura, iar in 2012 a devenit membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania. in anul 2013 a fost desemnat castigatorul premiului “Grigore Bradea”, o distinctie acordata celor mai talentati tineri sculptori romani. Lucrarile sale sunt create manual folosind metalul, otelul si bronzul. Una dintre celebrele sale colectii de sculpturi prezinta chipurile si siluetele marilor personalitati ale Romaniei, facute din fire metalice sudate. “Sper ca oamenii sa inteleaga ca tot ce fac eu este sa desenez in materialul durabil al trecutului. Asa pot explora si imbina gandirea mistica, renascentista si contemporana prin gasirea exemplelor tridimensionale care descriu cel mai bine trecutul nostru”, a spus artistul intr-un interviu.

• Bogdan Nueleanu, distins cu mai multe premii, printre care Premiul Pro Cultura Timisiensis, acordat de Consiliul Judetean Timis in anul 2013 si o Diploma de excelenta pentru merite deosebite in promovarea Culturii, din partea Primariei Municipiului Timisoara in anul 2017, este artistul care a initiat Simpozionul de sculptura sudata de la Dumbravita, si este unul dintre cei mai prolifici absolventi ai Facultatii de Arte si Design din Timisoara. A participat la zeci de expozitii personale si de grup, simpozioane si workshop-uri in tara si in strainatate, fiind membru in Uniunea Artistilor Plastici filiala Timisoara din anul 2012.

Opiniatimisoarei.ro a realizat un reportaj in atelierul lui Bogdan Nueleanu, in urma cu un an, iar acesta poate fi urmarit in filmul de mai jos.

VIDEO: George Stefanita

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

loading...

    Pareri

  1. hableany spune:

    Interziceti prostiile acestea. Asta nu e arta. Sa jonglezi cu fiare si cu brenerul.
    Ce zice protectia mediului?