Noutati :

Mesaje confuze RO-Alert, in Timisoara si in judet. Autoritatile: Nu s-a impus carantinarea de noi localitati in Timis

13 noiembrie, 2020 - 11:26 AM
Autor: Bianca Dichis      
Categorie: ADMINISTRATIE
2

TIMISOARA. Au fost emise din nou mesaje RO-Alert populatiei din judetul Timis. De data aceasta, este vorba despre doua astfel de alerte, una in care oamenii sunt informati despre masurile pe care trebuie sa le ia pentru a evita transmiterea virusului, iar alta pentru a reaminti oamenilor ca localitatile in care se afla sunt in carantina.

Cu toate acestea, inclusiv locuitorii unor comune in care nu este impusa masura carantinarii au primit mesaje care ii anunta ca in zona in care se afla…. a fost impusa carantina.

„Probabil s-au trimis din greseala. S-au dat 2 tipuri de RO-Alert, mesaje pentru localitatile carantinate si pentru localitatile in care s-a depasit pragul de infectare de 3 la mia de locuitori. Cand se actualizeaza datele, sunt emise aceste mesaje. Problema este ca se poate intampla ca, daca o localitate care se afla langa o alta localitate aflata in carantina, sa primeasca astfel de mesaje, pentru ca probabil nici operatorii de telefonie nu au precizie de milimetru pentru delimitarea localitatilor. S-a intamplat, de exemplu, cand Dumbravita a intrat in carantina, sa primeasca astfel de mesaje si locuitorii din Giarmata”, a explicat pentru opiniatimisoarei.ro prefectul de Timis Liliana Onet.

Va reamintim, in judetul Timis, 10 localitati se aflau, vineri dimineata, in carantina. Este vorba despre Ghiroda (fara satul apartinator Giarmata Vii), Dudestii Noi, Dumbravita, Becicherecu Mic, Fibis, Giroc (cu sat apartinator Chisoda), Pesac, Mosnita Noua (cu satele Mosnita Veche, Albina, Urseni, Rudicica), Sannicolau Mare si Ciacova (cu satele apartinatoare Petroman, Cebza și Macedonia).

Pe de alta parte, aproape 60 de localitati se mentin in zona rosie, avand o rata de infectare in ultimele 14 zile de peste 3 la mia de locuitori:

Timișoara – 7,79; Lugoj – 6,13; Buziaș – 4,20; Ciacova – 8,77; Deta – 3,41, Făget – 3,11; Gătaia -5,24, Jimbolia- 4,34; Recaș – 4,84; Sânnicolau Mare -9,12; Bârna – 3,29; Becicherecu Mic -8,60; Bethausen – 3,13 ; Birda – 5,21; Boldur – 6,80 ; Bucovăț – 7,46; Cenad – 5,61; Cenei – 5,25; Chevereșu Mare -8,04; Comloșu Mare – 4, 16; Coșteiu – 4,29, Criciova – 6,48; Curtea – 3,88, Denta – 3,69; Dumbrăvița – 10,79; Dudeștii Noi – 9,65; Dudeștii Vechi – 7,31; Fibiș – 10,91 ; Foeni – 5,71; Găvojdia -11,95; Ghiroda – 7,03; Giarmata – 3,55, Giroc – 10,14; Giulvăz – 4,62; Jamu Mare – 3,65, Jebel-7,07; Lenauheim – 4,07; Liebling – 4,82; Lovrin – 3,63, Moșnița Nouă-9,63; Ohaba Lungă – 4,68, Orțișoara – 8,00; Parța – 11,04; Pădureni – 4,33; Peciu Nou – 6,32; Pesac – 6,12; Racovița-3,86; Remetea Mare -5,90, Săcălaz – 5,26; Sânandrei – 7,11; Șandra – 5,09, Sânmihaiu Român – 8,00; Sânpetru Mare – 3,35, , Șag – 9,41; Satchinez – 3,53; Teremia Mare – 3,63; Traian Vuia – 3,07, Variaș 3,89, Voiteg -3,20.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 2comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Cât ai avut la aritmetica, în ciclul primar, istetule? Daca ai sti numara, ai vedea ca 18 localitati se afla în carantina, nu 10. Probabil confunzi UAT cu localitatile, gen metru cu parametru, stas cu parastas etc.

  2. sunt niste prosti cu mesajele astea. ar trebui trimise doar in cazul unor situatii periculoase, urgente si relevante(gen furtuna din septembrie 2017, inundatii), altfel oamenii vor invata sa le ignore sau chiar isi vor dezactiva alertele.
    practic ii invata pe oameni ca nu se primesc mesaje importante prin sistemul asta.