FOTO: dj.politiaromana.ro
TIMIS. Un tânăr care circula haotic pe drumul ce face legătura între Timișoara și granița cu Serbia a ajuns în spatele gratiilor după un apel la 112.
CITESTE SI: Accident in apropiere de Timisoara. Doi copii intre raniti
Bărbatul în vârstă de 35 de ani a fost oprit de agenți, între Jebel și Voiteg, după ce un alt șofer a sunat la numărul de urgență și a spus că autoturismul merge în zig-zag și ar putea fi un pericol în trafic.
Conducătorul auto a respectat semnalele agenților și a tras pe marginea drumului, dar s-a mutat imediat pe scaunul din dreapta, sperând că așa îi va… păcăli pe oamenii legii.
La verificarea în baza de date, polițiștii au aflat că bărbatul nici nu avea permis. Mai mult, a refuzat testul de alcool.
„La volan a fost identificat un bărbat de 35 de ani, care după oprirea vehiculului, ar fi încercat să inducă în eroare polițiștii, mutându-se pe locul pasagerului din dreapta față. În urma controlului, cheia autoturismului a fost găsită asupra sa.
Acesta a refuzat atât testarea cu aparatul alcooltest, cât și recoltarea probelor biologice, iar în urma verificărilor efectuate de către polițiști în bazele de date s-a constatat faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma administrării probatorului în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și conducere a unui vehicul fără permis de conducere„, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.