Medicii din Timisoara vor monta un plaman artificial unui pacient cu gripa severa, adus cu elicopterul de la Alba

UPDATE: Starea de sanatate a bolnavului de la Alba Iulia s-a agravat, astfel ca acesta nu mai poate fi transportat. Din acest motiv, medicii au luat decizia sa nu-l mai trimita la Timisoara cu elicopterul pana cand barbatul nu va fi stabilizat si pregatit pentru operatie.
___________________

TIMISOARA. Un pacient diagnosticat la Alba Iulia cu o forma severa de gripa va fi transportat la Timisoara cu elicopterul, vineri.

I se va monta un plaman artificial, dupa ce medicii din Alba Iulia nu au mai reusit oxigenarea plamanului pacientului cu aparatura din dotare.

Medicii de la Clinica de Anestezie si terapie Intensiva a Spitalului Judetean Timisoara ii vor monta pacientului care urmeaza sa fie transportat la Timisoara cu un elicopter, un plaman artificial. Masura a fost luata deoarece medicii de la Alba Iulia nu mai reuseau oxigenarea plamanului afectat cu aparatura din dotare”, a declarat Liana Dacilescu, purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean Timisoara.

Plamanul artificial a fost folosit, in premiera, in Romania, la Timisoara, la mijlocul lunii februarie a acestui an, in cazul unui pacient cu insuficienta respiratorie.

Apoi, tot in acest an, doua femei in stare grava, diagnosticate cu gripa porcina, una din Timisoara si alta din Cluj au fost operate la Spitalul Judetean, unde li s-au montat cate un plaman artificial si au fost salvate.

CITESTE SI: Cele doua femei internate la Timisoara si diagnosticate cu gripa porcina, virusul AH1N1, au fost externate

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.