Medic acuzat ca a montat pacientilor aproape 240 de stimulatoare cardiace luate de la cadavre. A fost arestat

antena3.ro

Detalii socante ies la iveala pe masura ce ancheta ce vizeaza medici care au montat stimulatoare cardiace unor pacienti, dupa ce dispozitivele au fost luate de la cadavre.

CITESTE SI: ‘Ajutor! Ajutor!’ strigatele care au declansat o operatiune contra cronometru intr-un oras din Timis. Surpriza salvatorilor 

Ancheta procurorilor arata ca un medic ar fi implantat aproape 240 de astfel de dispozitive in decurs de cinci ani si ca ar fi pus inclusiv diagnostice inventate sau a prescris intentionat medicamente care provocau simptome, pentru a-i convinge pe pacienti ca au nevoie de o astfel de interventie.

Medicul a fost retinut pentru 24 de ore şi va fi dus la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile, scrie digi24.ro.

In situatia de fapt retinuta de procurori, se mentioneaza ca inculpatul şi-ar fi exercitat atributiile de serviciu, cu intentie, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017 – august 2022, a unui numar de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a caror sursa de provenienta nu se cunoaşte, ignorând riscul de a provoca pacientilor probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deşi acest lucru este interzis de legislatia primara. Totodata, producatorii dispozitivelor medicale consemneaza pe ambalajul aparatelor interdictia reutilizarii acestora. Din probele administrate în cauza pâna în prezent, a rezultat ca inculpatul a operationalizat o retea formata din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienti decedati, fara respectarea prevederilor legale şi fara acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauza sau al apartinatorilor. Ulterior, acesta a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fara a le înregistra în gestiunea spitalului (în lipsa unor documente de provenienta) şi, în consecinta, fara a parcurge fluxul procedural intern, neexistând avize de conformitate din partea Ministerului Sanatatii, certificate de garantie şi documente care sa ateste parcurgerea procedurilor de sterilizare”, sustin procurorii.

Tot in acest dosar alti cinci medici sunt urmariti penal pentru luare de mita, iar patru pacienti sunt cercetati pentru dare de mita.

UPDATE: Medicul de la spitalul din Iasi care refolosea stimulatoarele cardiace a fost prezentat magistratilor, iar acestia au decis ca omul sa ramana in spatele gratiilor pentru urmatoarele 30 de zile.

Va reamintim, vineri, procurorii si politisti au descins in mai multe locatii din judetele Iasi, Mures si Brasov. Perchezitiile vizeaza medici care ar fi preluat stimulatoare cardiace de la persoane decedate si le-ar fi montat unor pacienti pe care i-au operat.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Tatal lui Radovan.

  2. Acum au salarii de mii de euro si tot nu se satura de lluat spaga. Si daca ar avea 10 000 euro salar tot ar lua spaga.

    Singurul lucru ce poate stopa acest cancer din sistemul de sanatate e ca cei prinsi sa fie pedepsiti exemplar nu cu pedepse simbolice ssu suspendare ci cu cate 10- 15 ani de inchisiare si retragerea dreptului de a profesa.

    Sunt convins ca dupa 2-3 sentinte definitive de acest fel sistemul se va curata si va potoli dorinta medicilor de a mai lua spaga.

    Dar avem nevoie de legi mai aspre pt medici si judecatori curajosi ce pot da astfel de sentinte pt ca acesti medici au o gramada de sustinatori din bolnavii disperati sa se faca bine si care nu sii doresc la puscarie, dar sistemul trebuie oprit pt viitorul medicinei.

    A salvat atatea vieti acum a fost prins luabd si el o spaga astea sunt argumente ce ii fac pe judecatori sa dea sentinte simbolice fapt pt care sistemul merge inainte.

    Daca s sr da pedrpse exemplare indiferent ca medicul respectiv e somitate, director sputal, reputat chirurg, sistemul s ar curata rapud de coruptie si ar fi benefic pt toata lumea.

  3. Poate ar fi cazul ca medicul specialist, sa fie valorificat, prin păstrarea lui in sistemul medical al penitenciarelor, unde n-ar mai putea face golăniile la același nivel. Cat despre spaga, fiți siguri ca si acolo, va găsi o filiera paralela, prin care interpușii din afara închisorii, ar putea participa in interesul său, fără ca el sa pună mana pe plic. 😉