Meciuri importante pentru ASU Politehnica si Ripensia Timisoara in prima intermediara a campionatului

TIMISOARA. Liga secunda continua cu etapa a 12-a, care este si prima intermediara a acestui sezon. Cele doua echipe din Timisoara au ambele 12 puncte si le asteapta partide dificile.

ASU Politehnica nu a jucat in weekend, deoarece a avut trei jucatori la nationalele de juniori si a folosit timpul pentru a pregati cat mai bine partidele din aceasta saptamana, cu atat mai mult cu cat duminica urmeaza derby-ul Vestului de la Arad. Pana atunci, Poli este gazda in partida de maine cu Metaloglobus Bucuresti, o grupare ce a avut suisuri si coborasuri pana acum, dar care a ajuns pe un surprinzator loc 5 cu 18 puncte. Partida se va disputa pe stadionul Stiinta de la ora 15.

Tot miercuri, si tot de la aceeasi ora va evolua si Ripensia Timisoara, insa in deplasare la Tg. Jiu. Banatenii sunt „raniti” dupa acel usturator 0-5 de sambata cu Mioveniul si au nevoie de un rezultat pozitiv in jocul din judetul Gorj. Echipa Pandurii sta chiar mai rau in clasament fiind penultima cu doar 6 puncte, asadar acest joc chiar este unul de „sase puncte”. Partida se va disputa pe un gazon sintetic, aflat in vecinatatea noului stadion din Tg. Jiu.

In celelalte partide se vor intalni: Farul – U Cluj, Mioveni – Snagov, Daco Getica – FC Csikszereda, Chiajna – Calarasi, Resita – Buzau, Viitorul Pandurii – FC Arges (toare ora 15), Rapid – Petrolul (ora 16), Turnu Magurele – UTA (ora 19.30).

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.