Masuri speciale pentru prevenirea infectarilor cu COVID 19 luate la spitalul OncoHelp Timisoara

TIMISOARA. Centrul de Oncologie OncoHelp de la Timisoara a introdus noi masuri de protectie pentru prevenirea infectarii cu COVID 19 atat a pacientilor internati in spital, cat si a celor care vor veni pentru tratament in Ambulatoriu.

Astfel, incepand din aceasta saptamana este restrictionat accesul apartinatorilor pacientilor internati in spital. De asemenea, au fost revizuite circuitele interne de functionare, iar toti angajatii, de la medici la infirmiere si personal TESA, respecta masurile interne de protectie, instituite la inceputul pandemiei. Totodata, au fost puse in functiune mai multe lampi UV, purificatoare de aer si solutii dezinfectante in zonele de acces.

Fiecarui pacient i se masoara temperatura la intrarea in unitatea sanitara si este monitorizat in permanenta pentru a fi izolat in cazul in care prezinta vreunul dintre simptomele COVID 19. De asemenea, a fost crescuta frecventa dezinfectiei suprafetelor si zonelor de contact, usi, mese de lucru, etc.

Pacientii oncologici sunt foarte vulnerabili și au nevoie de o protectie speciala, bolile oncologice reprezentand un factor de risc in COVID 19. Noi, la OncoHelp, am fost intotdeauna exigenti in ceea ce privește siguranta pacientului, nu doar in privinta actului medical pe care il desfasuram in centrul oncologic. Datorita masurilor de protectie din ultimii 2 ani, am reusit sa trecem cu bine peste pandemie. Am facut tot posibilul sa continuam sa administram tratamentul pacientilor in spitalizarea de zi si cea continua. Centrul nostru a fost deschis in permanenta, chiar daca au fost restrictii. Circuitele pe care le-am stabilit inca de la inceputul pandemiei ne-au ajutat sa respectam normele de protectie, dar trebuie spus ca acest lucru a fost posibil si datorita faptului ca atunci cand am ridicat spitalul, acesta a fost proiectat respectand normele existente in materie sanitara”, spune dr. Valeriu Boruga – manager Asociatia OncoHelp.

Daca numarul de infectari va creste, conducerea OncoHelp ar putea impune si alte masuri de protectie.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.