Masterandele din familii sarace primesc burse sociale de 3.000 de lei la Universitatea de Vest Timisoara

TIMISOARA. Un proiect european permite Universitatii de Vest din Timisoara sa ofere 650 de burse sociale tinerelor de la masterat care provin din familii cu posibilitati materiale reduse.

Bursele vor fi acordate din toamna acestui an, pentru anii universitari 2011-2012 si 2012-2013, studentelor inmatriculate la studii universitare de masterat in anul I sau II, la zi, care sunt integraliste si nu beneficiaza de bursa sociala sau de alte tipuri de bursa (Erasmus, bursa de merit etc).

„Scopul acestor burse este de a facilita accesul studentelor care provin din familii cu posibilitati materiale reduse, la pregatire universitara, in cadrul studiilor de masterat. Cuantumul total al bursei este de 3 000 lei pentru noua luni”, ne spune Elena Adelaida Rung, expert recrutare si intocmire dosar bursa sociala in cadrul Universitatea de Vest din Timisoara.

Pentru a putea aplica pentru aceste burse, studentele trebuie sa provina dintr-o familie cu un venit mediu brut de cel mult 670 de lei pe membru. Tinerele care provin din orfelinate sau care sunt orfane de ambii parinti au sanse mari sa fie admise. Dosarele se depun in perioada 1-15 septembrie, la sediul UVT, camera 605A/2. Detalii despre documentele necesare dosarului de inscriere pot fi obtinute la telefon 0256 952347, spune expertul de recrutare timisorean.

Bursele sunt oferite de trei universitati in cadrul proiectului „Reconstructia statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesionala si egalitate de sanse”, finantat din fonduri europene. Astfel, Universitatea de Vest din Timisoara va acorda 650 de burse, in timp ce tot 650 au fost repartizate pentru Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si 1 200 de burse pentru studentele masterande de Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.