Noutati :

Maraton de folclor la Timisoara, la Gala concursului ‘Lada cu zestre’. Intrarea este libera

14 iunie, 2018 - 10:24 AM
Autor: Redactie      
Categorie: CULTURA
0

TIMISOARA. Un adevarat regal folcloric al celor mai talentati participanti la festivalul concurs Lada cu zestre va fi oferit iubitorilor de cantece si dansuri autentice banatene la Timisoara.

Festivalul – Concurs ”Lada cu zestre”, editia a XII-a, in 2018, a insemnat peste 1500 de artisti, 7 spectacole, 42 de ore de spectacol folcloric si 63 de localitati din judetul Timis care si-au trimis cei mai talentati reprezentanti in competitie pentru obtinerea marelui premiu.

Centrul de Cultura si Arta al judetului Timis va invita duminica, 17 iunie 2018, de la ora 17.00, in sala Capitol din Timisoara, unde se va desfasura un veritabil maraton folcloric timisean, la care participa formatii de cantece si dansuri, tarafuri, recitatori, solisti vocali si instrumentisti din localitati premiate: Ghiroda, Deta, Dudestii Noi, Dudestii Vechi, Buzias, Boldur, Jimbolia, Timisoara, Jebel, Ghilad, Faget, Mosnita, Voiteg, Masloc.

Sunt invitate si localitatile laureate ale editiei anterioare: Checea si Giarmata. Cantece ce recompun atmosfera Banatului de altadata vor fi interpretate de solisti faimosi precum Adrian Stanca, Oana si Raluca Stanca, Cornelia Lupulescu, Ramona Gombos, Dan Necsa, Georgiana Necsa, Ciprian Pop si Bianca Braun.

Accesul publicului la spectacol este liber. Evenimentul este finantat de Consiliul Judetean Timis. Gala care incununeaza festivalul Lada cu zestre cu va fi transmisa online pe pagina de facebook a Asociatiei ”Pro Datina” din Ghiroda.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor