Noutati :

Manifestul Luminii a fost lansat de Asociatia Timisoara 2021 in 26 de limbi. Video

18 mai, 2020 - 11:00 AM
Autor: Redactie      
Categorie: CULTURA
1

TIMISOARA. Asociatia Timisoara 2021 – Capitala Europeana a Culturii lanseaza, de Ziua Internationala a Luminii, un manifest video in 26 de limbi, in care evidentiaza metafora luminii din sloganul asociatiei – “Lumineaza orasul prin tine”.

CITESTE SI: Promovare turistica prin muzica, in Banat. Ramona Vița canta noul imn al Carasului. Video

Una dintre valentele luminii, incluse in slogan, se refera la energia si forta creatoare a locuitorilor orasului, a comunitatilor care pot pune lucrurile in miscare, daca lucreaza impreuna, dar si speranta ca o societate poate renaste prin cultura si umanitate. De aceea, asociatia doreste ca sloganul “Lumineaza orasul prin tine!” sa devina un imbold pentru fiecare dintre locuitorii Timisoarei, precum si ai Romaniei.

“Lumina” este laitmotivul actiunilor cultural-artistice si sociale organizate de Asociatia Timisoara 2021 – Capitala Europeana a Culturii. Prin actiunile organizate in pofida restrictiilor impuse de pandemia de coronavirus, care ne impiedica sa ne bucuram cu adevarat de programele culturale gandite pentru acest an, asociatia doreste sa evidentieze faptul ca “Timisoara 2021” este proiectul unei intregi comunitati, a timisorenilor, care isi propune sa devina un proiect imbratisat de toti romanii si care sa aiba ecouri pe continentul european.

Manifestul Luminii este despre oameni. Dorinta lor de a se manifesta liberi, de a fi impreuna in vremuri de distantare sociala, de a nu fi separati de frumos si arta, si esenta spiritului uman, atat de complex si adaptabil, au fost puse in povestea acestui Manifest.

Toate aceste idei se regasesc, intr-o forma simbolica, inspirationala, in clipul video care va fi tradus in 26 de limbi, intre care engleza, franceza, germana, maghiara, spaniola si italiana. Este vorba despre toate limbile oficiale ale Uniunii Europene, pentru ca Timisoara isi doreste sa atraga vizitatori din toate aceste tari. indemnul de la finalul clipului video este acela de a vizita Timisoara de acasa, deocamdata, iar cand pandemia va trece, publicul este asteptat in “orasul luminii”.

Clipul video a fost realizat de Asociatia Timisoara 2021, in colaborare cu regizorul Tedy Necula, cunoscut, intre altele, pentru realizarea lungmetrajului „Coboram la prima” despre tragedia de la #Colectiv.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Ar fii fost destul de bun daca sintagma „și” nu se repeta obsesiv iar accentul sa nu fie „inspirat” din zona etnofolclorica Muntenia, Oltenia sau BuCUResti si aici ma refer la acel „si” pronunțat si foarte deschis care niciodată in zona Banatului nu s-ar auzi In halul acesta !
    Finalul video-ului nu are nicio legătură cu tot ceea ce s-a spus in mesaj !