Noutati :

Mancare sanatoasa, direct de la tarani! Cate familii din Timisoara s-au abonat la cosuri cu legume ecologice?

13 februarie, 2014 - 10:36 PM
Autor: Dana Constantin      
Categorie: SOCIAL
9

TIMISOARA. Timisorenii dornici sa consume legume proaspete, cultivate fara chimicale, s-au grupat intr-o asociatie care sprijina micii producatori agricoli. Acestia din urma au avantajul ca au asigurata piata de desfacere, iar clientii sunt siguri ca pun pe masa hrana de calitate.

Se prezinta, cu mandrie, ca “Asatieni” –  de la numele asociatiei ASAT – adica facand parte din miscarea celor care vor sa aiba dreptul la mancare sanatoasa si, totodata, sa stabileasca o relatie de incredere intre consumatori si micii producatori agricoli.

Sunt peste 1000, in intreaga tara, grupati in cinci orase.

Parteneriatul lor cu micii producatori are la baza un contract prin care primesc, de la inceputul lunii aprilie si pana spre sfarsitul lui noiembrie, saptamanal, un cos plin cu legume de sezon, cultivate ecologic, fara ingrasaminte, ierbicide sau insecticide chimice.

Relatia intre consumatorii din Asociatia pentru Sprijinirea unei Agriculturi Taranesti si micii producatori este una mai complexa decat cea intre cumparatorii obisnuiti si comercianti. De exemplu, daca in urma unor atacuri ale daunatorilor sau a unor conditii speciale de mediu, in lipsa protectiei lor cu substante chimice, legumele nu cresc, cumparatorii suporta, in comun, paguba producatorului, astfel incat acesta sa nu fie dezavantajat pentru ca practica o legumicultura curata, fara chimicale. Il pot sprijinii sa-si foreze un put pentru irigarea culturilor sau solarii pentru protejarea legumelor de inghet. Pe de alta parte, si misiunea producatorului este mai dificila decat a unuia obisnuit. Trebuie sa cultive mai multe soiuri de legume, nu se poate specializa doar pe cele care asigura o productivitate mare si trebuie sa fie deschis la sugestiile grupului de clienti, in privinta cultivarii anumitor soiuri pe care acestia si le doresc.

Membrii ASAT au organizat prima intalnire din acest an, pentru a le prezenta celor doritori sa intre in randurile lor modul in care functioneaza acest sistem.

“Am discutat cu producatorul din grupul cauia facem parte sa cultive mai multe soiuri de salata, nu doar cea verde, obisnuita, care se gaseste mereu la piata. Sau alte legume decat cele obisnuite, de exemplu napi, care au un gust extraordinar” a spus una dintre doamnele care s-au abonat de ceva vreme la cosul cu legume sanatoase.

“Odata cu intrarea in Asociatie am invatat si sa mananc sanatos. Am cautat retete ca sa folosesc toate legumele pe care le primesc, am invatat sa gatesc altfel decat eram obisnuita” a adaugat o alta membra a asociatiei.

Unul dintre cei mai vechi membrii povesteste ca a descoperit ASAT atunci cand cauta morcovi de buna caliate, pentru a le face suc copiilor sai.

“La piata ma asigurau ca sunt morcovi cultivati sanatos, fara chimicale, dar sucul tot avea gust de chimicale. Cei livrati direct de un producator cu care sunt in legatura sunt altceva. La fel si restul legumelor.” a spus el.

Producatorul agricol trebuie sa asigure o transparenta totala in privinta costurilor de productie, astfel incat clientii sa stie exact pe ce dau banii. Oricum, spun cei din Asociatia pentru Sprijinirea unei Agriculturi Taranesti, pretul legumelor astfel cumparate este mai avantajos decat cel din piata pentru ca, pe langa calitatea lor mai buna, se elimina si costurile care intervin din cauza prezentei intermediarilor. De fapt, unul dintre principiile functionarii sistemului se bazeaza pe dorinta ca alimentatia sanatoasa sa nu devina doar un privilegiu al celor cu bani.

Nu-si doresc publicitatea cu orice pret si nici nu incurajeaza concurenta intre producatorii care participa la program. Oricine doreste insa sa intre in sistem poate afla detalii de pe Internet, poate intra in legatura cu membrii grupurilor abonati deja la cosul cu legume si poate participa la intalnirile organizate, periodic, de acestia.

Tot periodic se organizeaza si vizite la producatorul agricol, astfel incat consumatorii sa vada cu ochii lor cum se dezvolta culturile si sa fie siguri ca nu se folosesc ingrasaminte sau insecticide.

In perioada din an in care se distribuie cosurile cu legume, pe rand, cate doi membrii din grup fac voluntariat pentru a-l ajuta pe producator sa cantareasca si sa distribuie produsele.

Daca, din diverse motive, unul dintre membrii grupului nu poate sa-si ridice produsele, acestea sunt donate, a doua zi, unei cantine sociale. Fiind cultivate ecologic, nu pot fi pastrate vreme indelungata.

In Timisoara functioneaza patru astfel de parteneriate, grupate in jurul cate unui producator agricol. Doi dintre producatori sunt din judetul Arad si alti doi, din Timis – din Belint si din Otelec. Din aceste parteneriate fac parte 130 de familii, care primesc, saptamanal, cosuri pline cu legume proaspete, de sezon. Pe langa legume, se pot face abonamente si pentru branzeturi sau alte produse, livrate ocazional, toate avand insa un numitor comun: sunt fabricate fara chimicale, in serie mica.

 

Rating

  • 9comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Nu cred chestia cu ecologia.Fass mare pentru cine nu stie cum sta treaba cu adevarat.

    • Nimeni nu iti cere sa crezi in ceva real, palpabil si verificabil. Probabil ca suna mai atractiv promotia Lidl privind pretul rosiilor, ofertele Kaufland sau Billa privind legumele si fructele. Fiecare cu alagerile lui si consecintele acestora.

    • nu poate nimeni sa aiba o initiative logica ..tot se gaseste un kakanar sa critice..

  2. Banana sigur este bio din productie autohtona.

  3. M-ar interesa si pe mine cosul ecologic

  4. Voi inca mai credeti legenda taranului roman care nu a auzit de ingrasaminte/pesticide? Sa fim seriosi!

    • tocmai pentru ca nu suntem atat de naivi incat sa mai credem in „beneficiile” ingrasamintelor chimice si ale pesticidelor am ales ASAT

  5. Simona, intra pe asat.ro sau pe facebook si vei gasi acolo detalii ;).
    Poza nu are legatura cu ce se livreaza in asat ;)…
    Da’ greu de crezut dar mai sunt si „fraieri” care cultiva fara pesticide. Strugurii is acri?!…

  6. „sunt roman, le stiu pe toate” – rezumatul mentalitatii Un_timisorean, Miruna, etc.