Lovitura de maestri! Hotii romani din Verona au furat haine Armani de 2 milioane de euro

10 romani sunt cercetati de DIICOT dupa ce ar fi furat dintr-un depozit al firmei Armani, din Verona, 1.400 de articole de imbracaminte in valoare de doua milioane de euro, haine si accesorii pe care le-au trimis in Romania prin firme de curierat rapid. Intentionau sa le vanda in Bucuresti.

Cei zece membri ai grupului infractional, acuzati de furt cu consecinte deosebit de grave, sunt cercetati de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) – Structura Centrala, impreuna cu ofiteri de politie judiciara de la Directia de Combatere a Criminalitatii Organizate – Serviciul Antidrog.

Anchetatorii au stabilit ca, in cursul lunii decembrie 2012, o parte a membrilor gruparii, formata din cetateni romani aflati pe teritoriul Italiei, ar fi furat dintr-un depozit situat in orasul Verona, apartinand firmei Armani, 1.400 de articole de imbracaminte, avand pretul de vanzare cuprins intre 1.400 si 2.000 de euro bucata, se arata intr-un comunicat de presa al DIICOT.

Membrii gruparii au expediat bunurile furate in Romania, prin intermediul unor firme de curierat rapid, intentionand sa le vanda in Bucuresti. in aceasta modalitate, inculpatii au produs un prejudiciu de aproximativ doua milioane de euro.

„Urmare a actiunii simultane declansate de catre DIICOT in cooperare cu autoritatile judiciare italiene, bunurile sustrase au fost recuperate in proportie de 95%”, a precizat sursa citata.

Politia Romana a precizat, intr-un comunicat de presa remis agentiei MEDIAFAX, ca, in 18 ianuarie, politistii si procurorii au facut sase perchezitii domiciliare, in urma carora au recuperat 1.378 din cele 1.416 obiecte de imbracaminte furate de la casa de moda, colectia primavara 2012.

„Furtul a avut loc intr-un timp extrem de scurt, suspectii reusind, cu ingeniozitate, sa anihileze sistemele de securitate si paza depozitului. Dupa comiterea furtului, bunurile au fost trimise, de membri gruparii din Italia, prin intermediul unei firme de curierat, sub forma de colete cu o greutate totala de aproximativ 1.300 kg, in 7 transporturi diferite, in tara, pentru a fi depozitate si plasate pe pietele din Romania, dar si din strainatate. Coletele erau destinate membrilor retelei aflati in tara”, a aratat Politia Romana.

Mai multe aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.