Noutati :

GALERIE FOTO! Evacuari, inundatii si rechini pe strada in America: uraganul Irene s-a transformat in furtuna tropicala

27 august, 2011 - 10:31 PM
Autor: Anonim      
Categorie: EXTERN
0

UPDATE! Irene s-a imblanzit

Catastrofa la care se asteptau autoritatile din SUA nu a fost asa cum au prevazut-o. Uraganul a facut totusi 15 victime, conform ultimelor statistici.

In New York, ordinul de evacuare obligatorie a fost ridicat de autoritati. 370.000 de newyorkezi au fost nevoiti sa-si paraseasca locuintele din ordinul primarului Bloomberg. Dupa ultima imagine din satelit cu Irene, uraganul, transformat in furtuna tropicala, isi pierde constant din intensitate.

__________________________________________________________________________________________

UPDATE! Uraganul Irene a facut 15 victime

Cel putin 15 oameni au murit in SUA din pricina uraganului Irene. In urma trecerii rafalelor puternice si a ploilor torentiale, un om si-a pierdut viata in Connecticut, Maryland si Florida, doi au pierdit in New Jersey, patru in Virginia si sase in Carolina de Nord.

__________________________________________________________________________________________

UPDATE! Irene aduce rechinii din adancuri pe strazile din America

Statul Puerto Rico a fost lovit din plin, inca de joi, de Irene. Odata cu ploile si cu rafalele foarte puternice, portoricanii au avut parte de un alt musafir nepoftit: un rechin pe strazi.

Acesta inota prin apa nu foarte adanca, cand a fost surprins de un american ce conducea o duba.

___________________________________________________________________________________________

UPDATE! Peste 50.000 de persoane au ramas fara curent la New York, in timp ce orasul a fost afectat de ploile torentiale provocate de uraganul Irene.

Uraganul a fost retrogradat la gradul de furtuna tropicala, cu rafale de vant de pana la 104 km/h.

Teatrle de pe Broadway au fost inchise, iar toate spectacolele din seriile de sambata si duminica au fost anulate din cauza uraganului.

Potrivit oficialilor americani, pagubele provocate ar putea ajunge la zeci de miliarde de dolari. Potrivit unei alte estimari, expertii de la Kinetic Analysis, un cabinet care dezvolta modele informatice despre eventualele pagube provocate de intemperii, pagubele generate de uragan s-ar ridica la cinci pana la zece miliarde de dolari.

Intensitatea furtunii tropicale Irene este in scadere. Vantul bate cu 90 de kilometri pe ora, anunta CNN.

___________________________________________________________________________________________

UPDATE! 9 oameni au murit


Datele oficiale arata ca 5 oameni au murit in Carolina de Nord, iar alti trei au fost ucisi de copacii cazuti in Virginia. In Florida a murit un surfer de 55 de ani, care creste bilantul total al victimelor la 9.

Conform previziunilor, uraganul trebuie sa ajunga deasupra New York-ului in jurul orei locale 8:00, 15:00 – ora Romaniei.

Desi nu au fost semnalate, tornadele ar putea sa insoteasca uraganul Irene. National Weather Service a lansat deja in acest sens o avertizare in mai multe zone, inclusiv New Jersey si New York.

___________________________________________________________________________________________

Isteria a pus stapanire pe America. Coasa de Est a Statelor Unite este lovita de uraganul Irene. Oamenii fug ingroziti din calea rafalelor puternice, care le amintesc de uraganul Katrina ce i-a lovit acum 6 ani.

Presedintele Barack Obama si-a intrerupt vacana si s-a intors la Washington, iar in New York, primarul Bloomberg a ordonat evacuarea a aproape 400.000 de oameni. Cartiere intregi din NY au fost evacuate. Doua milioane de oameni care locuiesc pe Coasta de Est, inclusiv multi romani, au fugit din calea a ceea ce oficialii numesc „furtuna secolului”.

Atmosfera apocaliptica la New York, Baltimore sau Boston, ca pe toata Coasta de Est, in asteptarea uraganului. Constienti ca Irene e gata sa-si faca de cap intr-o zona populata de 65 de milioane de oameni, oficialii americani au ordonat evacuari fara precedent.

Autoritatile le-au cerut localnicilor sa-si faca provizii pentru cel putin trei zile. Efectele au fost imediate. New yorkezii au luat magazinele cu asalt. Cozi interminabile si galantare goale, asa aratau cu cateva ore in urma mai toate magazinele de cartier.

Mai mult, pentru prima oara in istoria metroului new yorkez, intreaga retea va fi inchisa, cel putin in primele 24 de ore in care furtuna va trece prin metropola. Aeroporturile vor incremeni si ele, cel putin pana maine dupa amiaza.

Ca nu e de glumit, o dovedesc imaginile din spatiu care arata anvergura uraganului Irene: o nebuloasa cu diametrul de 1.500 de kilometri, adica distanta dintre New York si Miami. Alarmanta este si viteza lenta de deplasare, care il ajuta sa capete si mai multa forta. Carolina de Nord este primul stat american care da piept cu Irene.

Familia prezidentiala s-a intors aseara la Casa Alba, urmand cu fidelitate planul de evacuare impus de serviciile secrete inca din 2009, in caz de catastrofa. Spre deosebire de presedinte, americanii de rand au invadat autostrazile care ii duc departe de tarm.

Printre ei si doi tineri care planuiau sa se casatoreasca astazi, fara sa anticipeze ca o vor avea pe apriga Irene musafir nepoftit la nunta. Au incarcat in masina rochia de mireasa si lazile cu bauturi si au plecat incotro au vazut cu ochii.

Ca masura de precautie, autoritatile n-au ezitat sa evacuze in intregime flota a doua, pentru a nu o lasa in calea stihiilor. Adica 126 de nave de razboi, in frunte cu masivul portavion USS Entreprise.

Cel putin 4 oameni au pierit

Uraganul Irene a provocat moartea a cel putin 4 persoane in North Carolina, au anuntat serviciile de urgenta ale statului.

„Un barbat a murit din cauza unei crize cardiace in comitatul Onslow in timp ce instala planse de lemn pe ferestre”, a anuntat Tom Mather, un oficial din cadrul serviciilor de urgenta din North Carolina.

Un alt barbat a murit in noaptea de vineri spre sambata in comitatul Pitt, dupa ce masina in care se afla a derapat pe o sosea inundata si a lovit un copac, a adaugat el. Barbatul a fost gasit in masina sa sambata dimineata. In plus, serviciile de ajutor din comitatul New Hanover au anuntat ca un barbat a cazut in apa sambata dimineata in raul Cape Fear in apropiere de Wilmington.

Un motociclist a pierdut controlul asupra vehicului si a intrat intr-un copac, iar altul care isi hranea animalele a fost lovit de o ramura a unui pom. Un copil de 9 ani a murit dupa ce un pom urias s-a prabusit pe locuinta sa.

North Carolina a fost, sambata dimineata, primul stat american lovit de uraganul Irene. Circa 300.000 de consumatori au ramas fara curent electric si mai multe persoane au fost evacuate din casele inundate, potrivit serviciilor de urgenta si presei locale, care vorbesc despre inundatii de amploare in tot statul.

Uraganul Irene urmeaza sa urce spre nord, de-a lungul coastei de est, indreptandu-se catre Washington si New York.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor