Lista de stadioane care ‘se vor face’ la Timisoara, tot mai lunga. Ni se mai promite unul, de tip Lego

TIMISOARA. Nici nu s-a pus piatra de temelie pentru constructia stadionului din zona Buziasului care face parte din complexul sportiv programat sa se amenajeze in zona, ca primaria mai anunta unul. Si acesta ar avea tot 15.000 de locuri, insa ar putea fi ridicat… mai repede.

CITESTE SI: ‘O stiu portaresele cel mai bine. Ma invitau si ciuguleam si eu din ce aveau ele, slaninuta, salam. Oamenii de acolo cunosc realitatea’. Nicolae Robu, reactie dupa ce a fost acuzat de fostul rector ca isi aroga merite pentru lucruri pe care nu le-ar fi realizat la Universitatea Politehnica Timisoara 

Anuntul a fost facut marti de primarul Nicolae Robu. Cea de-a doua arena planuita in Calea Buziasului ar urma sa fie ridicata pe schelet metalic. Edilul a precizat ca este vorba despre un proiect nou, diferit de complexul sportiv de cartier din zona Buziasului pe care tot primaria il promite de cativa ani, si care a fost destinat initial rugby-ului. Deocamdata, insa, totul e doar o cheltuiala cu un studiu de fezabilitate.

Valoarea contractului pentru studiul de fezabilitate este de 49.400 plus TVA. Durata elaborarii este de 90 de zile de la ordinul de incepere a lucrarilor. Stadionul propus va fi realizat pe structura metalica, in asa numita tehnologie lego, ceea ce va scurta foarte mult timpul de executie. Va fi un stadion de categorie 4 in conformitate cu regulile UEFA. Va cuprinde terenul de fotbal cu locuri in tribune acoperite, circa 15.000 de locuri. Va avea si o zona verde si accesele rutiere cu locurile de parcare de rigoare. Mentionez din cerinte ca se va asigura o infrastructura moderna pentru transmisiile tv, locatii pentru carele de transmisie, se vor prevedea pozitii pentru facerea de fotografii, unde sa se instaleze camere mobile sau fixe. Sunt o multime de cerinte. Sub tribuna principala se vor amenaja, in conformitate cu standardele in vigoare, vestiare pentru echipe, arbitri, delegatii, tot ce prevad normativele internationale. Ele prevad si facilitati de recuperare, cabinete de masaj, bazine cu sauna. Stadionul va putea fi folosit si pentru spectacole. Sper sa fie finalizat pe parcursul anului 2021„, spune primarul Nicolae Robu.

Pana la ridicarea noului stadion, Timisoara ramane cu arenele pe care le are. Unele mai pot fi folosite, insa in cazul in care o echipa din oras va ajunge din nou in Liga 1, e greu de crezut ca meciurile de acasa le va putea disputa pe vreunul dintre stadioane.

Stadionul Dan Paltinisanu a ajuns la 57 de ani de existenta si a gazduit si in acest sezon meciuri de fotbal si de rugby. La inceputul lunii februarie, topografii au venit pe gazonul fostului 1 Mai pentru a face masuratorile necesare in vederea intocmirii documentatiei pentru ridicarea viitoarei arene. In acest moment se face Studiul de Fezabilitate,dupa ce Compania Nationala de Investitii a incheiat o prima licitatie, castigata de doua firme din Bucuresti.

Stadionul Stiinta este cel pe care evolueaza ASU Politehnica Timisoara in liga secunda si exista si pentru acesta un plan de modernizare. Si pentru aceasta arena planurile sunt mari, dar deocamdata nu au fost incepute lucrarile in zona.

Stadionul CFR este ocupat in prezent de spitalul de campanie ce urmeaza sa preia bolnavi de coronavirus. Avand in vedere sapaturile facute in zona, nu se stie cand, sau daca, se va mai putea juca fotbal pe acest gazon.

Stadionul Electrica este casa celor de la Ripensia si ACS Poli Timisoara si inainte de instaurarea starii de urgenta au fost incepute si acolo lucrari de modernizare a tribunei acoperite. Aici urmeaza sa fie amplasate scaune pentru suporteri si sa fie amenajata o masa a presei.

Stadionul Gheorghe Rascanu este casa rugbystilor de la Saracens, insa aici nu s-a mai jucat de mai bine de un an. Intre timp, gazonul a fost refacut, dar si tribuna metalica a fost modernizata.

Revenind la sportul rege, la doi pasi de stadionul Electrica se afla ruinele fostului stadion UMT, care in zilele noastre este doar un teren plin de buruieni. Au mai ramas doar putine lucruri care amintesc ca in urma cu aproape doua decenii aici veneau Rapid, Steaua sau Universitatea Craiova.

Fotbal se mai poate juca in Timisoara si pe stadioanele Ciarda Rosie, pe care a evoluat o vreme si Ripensia Timisoara, si Colterm, acesta din urma fiind rezervat insa juniorilor.

Foto: ziare.com, Andra Bambu

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.