Noutati :

Liber la circulat pe Autostrada Timisoara – Arad! Emil Boc si Anca Boagiu au dat drumul traficului rutier pe noul tronson! Soseaua a trecut testul cu paharul! FOTO!

17 decembrie, 2011 - 10:53 AM
Autor: Liliana Iedu      
Categorie: ADMINISTRATIE
8

TIMISOARA. Premierul Emil Boc si ministrul Transporturilor Anca Boagiu, dar si ministrul Daniel Funeriu, se afla sambata la Timisoara pentru a da drumul circulatiei rutiere pe autostrada ce leaga Aradul de Timisoara. Cei trei testeaza soseaua odata cu deschiderea ei.

Emil Boc si Anca Boagiu dau astazi drumul circulatiei rutiere pe tronsonul de autostrada ce leaga Timisoara de Arad. Cei doi, alaturi de Funeriu, se plimba pe intregul traseu, apoi se vor interesa de stadiul lucrarilor la lotul intai dintr-o alta autostrada ce se construieste in Timis: autostrada Timisoara – Lugoj.

Premierul Emil Boc si ministrul Transporturilor Anca Boagiu, precum si Daniel Funeriu, ministrul Invatamantului, au sosit la Timisoara in jurul orei 11:00, pentru a deschide circulatia pe Autostrada Arad – Timisoara, care face parte din Coridorul IV Paneuropean.

Boagiu si Daniel Funeriu au ajuns inaintea premierului pe autostrada. Ministrul Transporturilor s-a jucat cu un copil mic care venise cu tatal lui sa vada momentul inaugurarii autostrazii. Prezent la deschiderea circulatiei a fost si Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara

Asa cum ne-a obisnuit, primul ministru testeaza autostrada cu testul cu paharul. Coloana oficiala a pornit in jurul orei 11:00 spre Arad. Emil Boc s-a urcat la volanul unui autoturism Dacia Duster, in dreapta lui fiind Anca Boagiu, iar presedintele Consiliului Judetean Timis, Constantin Ostaficiuc, a ocupat un loc in spate.

Ministrul Invatamantului s-a urcat in alta masina si a pornit si el sa incerce autostrada pana la Arad.

***

UPDATE 12:30! Ajuns la Arad, premierul Emil Boc a declarat ca paharul plin cu apa pus pe bordul Dusterului pe care l-a condus a trecut testul, dupa ce a ramas intact pe cei 32 de kilometri parcursi. Primul ministru a dat asigurari ca a parcurs autostrada Timisoara – Arad cu o viteza legala, in 20 de minute.

„Inca 32 de kilometri de autostrada intra in circulatie in Romania. Asta inseamna pentru noi ca avem 122 de kilometri de autostrada pe care se circula in Romania. Felicit pe doamna ministru Anca Boagiu ca, din nou, a dat dovada de pragmatism si s-a tinut de cuvant. Am fost aici uneori mai suparat, alteori mai putin suparat pe constructori, dar iata ca au reusit sa respecte termenul pe care l-au angajat. De azi, timisorenii, aradenii si toti cei care intra in tara au un drum pe care sa circule si sa nu mai avem necazuri cu accidente, cunoscuta fiind zona dintre Arad si Timisoara, pentru ca a generat foarte multe accidente. De aici inainte se va putea circula in siguranta. Este inca o victorie. Da! Se poate! Se vede faptul ca daca aloci mai multi bani pentru infrastructura, lucrurile incep sa se vada”, a spus premierul Emil Boc, la Arad, unde s-a oprit sa vada si centura orasului.

Primul ministru a vorbit si de km de autostrada finalizati de vechiul guvern. „Daca in mandatul vechiului guvern s-au finalizat 5 km de autostrada, deja in cei 3 ani de mandat avem 122 de kilometri”, a completat Emil Boc, la Arad.

Ministrul Transporturilor a precizat, tot la Arad, ca si-ar fi dorit sa dea drumul circulatiei mai devreme, insa nu s-a putut.

„As fi vrut sa inauguram autostrada la inceputul acestui an, dar la inceputul anului inca mai amenintam cu rezilieri de contracte si penalizăm constructorii pentru ca lucrurile sa se intample. Aici este concentrata o buna parte din fondurile europene nerambursabile. Pe acest tronson au lucrat 500 de muncitori, carora le multumesc pentru efortul pe care l-au facut, mai ales in ultimele saptamani! O spun din nefericire, pentru ca ingrasam porcul in Ajun, dar bine ca s-au mobilizat in al 11-lea ceas. Nu vom ezita sa aplicam penalizari. Faptul ca nu avem datorii la constructor il obliga sa respecte termenele. Viata nu va fi usoara in continuare si relatia cu noi va fi riguroasa, pentru ca lucrurile sa se intample la timp. Bugetul Ministerul Transporturilor pe anul 2012 prevede 74% pentru investitii, deci nu este vorba de proiecte pe hartie”, a declarat si Anca Boagiu, la Arad.

UPDATE 16:00! Primul tronson al autostrazii Timisoara – Lugoj e in grafic

Se lucreaza foarte serios la primul tronson al autostrazii Timisoara – Lugoj, a incercat sa arate sambata constructorul, la vizita ministrului Transporturilor, Anca Boagiu.

Dupa ce a deschis circulatia pe Autostrada Timisoara – Arad si a vizitat soseaua spre Oradea, Boagiu s-a intors in Timis, unde a analizat lucrarile la prima portiune a soselei ce ne leaga de Lugoj.


„Am luat foarte serios apelul pe care l-ati facut, ca sa ne mobilizam sa lucram si in perioada anotimpului rece, in asa fel incat sa respectam termenul limita”, i-a spus Stefan Serbu, coordonatorul lucrarilor de pe soseaua ce leaga Timisoara de Lugoj.

„Deci ramane cum mi-ati promis, adica va fi primul tronson de autostrada de pe noul coridor care se termina in 2012?”, a intrebat Boagiu. Fara sa stea pe ganduri, constructorul i-a dat asigurari ca asa se va intampla si ca nu trebuie sa se indoiasca nicio secunda ca primul lot din Timisoara – Lugoj nu se termina in 2012.

„Ne aflam pe Timisoara-Lugoj, lotul 1, despre care stim ca este primul care va fi terminat in 2012. Faptul ca pe acest santier lucreaza peste 600 oameni dovedeste faptul ca avem in fata un constructor care este motivat sa termine lucrarea. Dincolo, pe Timisoara-Arad, au lucrat 500 de oameni pe 32 de kilometri. Asta face diferenta cand vrei sa lucrezi repede si sa iti finalizezi lucrarile si sa iti incasezi bani de la statul roman”, a explicat Anca Boagiu.

Ea a vorbit si despre programul de autostrazi, care este foarte important sa mearga mai departe.

„Oricat de multe piedici am intampina, trebuie sa le depasim si sa avem parteneri seriosi asa incat bugetul pe care il avem alocat, adica 2 miliarde de euro, sa fie cheltuit. Eu am convingerea ferma ca in 2013 vom avea autostrazile construite”, a mai spus ministrul.

Cat despre cel de-al doilea tronson al autostrazii Timisoara – Lugoj, care s-a pierdut dupa ce o firma participanta la licitatie a depus contestatie, Boagiu crede ca lucrurile se vor rezolva in curand.

„Am avut parte de o evaluare ciudata facuta de instanta care a depasit ca rigurozitate –  si aici sunt ironica – chiar o comisie de evaluare. A stiut cate puncte trebuie sa dea, cate tone de asfalt trebuie sa evaluze. Eu sper ca anul acesta sa semnam si lotul 2, asa incat sa putem sa demaram lucrarile, pierzand din economiile pe care le avem 35 de milioane de euro, diferenta dintre castigatorul declarat de comisia de evaluare si castigatorul declarat de doua judecatoare”, a precizat ministrul Transporturilor.

Lucrarile la aceasta autostrada au demarat in toamna acestui an. Termenul de finalizare, pentru 35,6 km, a fost stabilit pentru luna aprilie a anului 2013. De lucrari se ocupa 3 firme: Spedition Umb, Tehnostrade, si Carena Spa Impresa di Construzioni. Valoarea lucrarii este de 210 milioane de lei, 85% venind de la Uniunea Europeana, iar 15% de la bugetul de stat.

*******

Tronsonul de autostrada dintre Arad si Timisoara are o lungime de aproape 33 de kilometri si pe langa el sunt construiti  inca 12,25 km din centura-ocolitoare a Aradului, in regim de autostrada. Autostrada are 11 poduri si 14 pasaje, 1 nod rutier, 1 spatiu de servicii si 1 centru de intretinere si coordonare.

Santierul pentru autostrada Arad – Timisoara a fost deschis in iulie 2009, iar in vara anului 2010, proiectul era finalizat doar pe o treime. Apoi s-au sistat lucrarile, care au fost reluate, in forta, sub amenintarea rezilierii contractelor, in ianuarie 2011. In repetate randuri, oficialii de la Ministerul Transporturilor au verificat la fata locului starea santierului, iar saptamanal au primit informari cu filmari din avion despre evolutia constructiei autostrazii.

Pana in luna noiembrie 2011, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) achitase catre asocierea Astaldi – FCC 73% din valoarea contractului, respectiv 357,12 milioane de lei, circa 81,9 milioane de euro (la un curs de 4,36 lei/euro).

Costul estimat al autostrazii a fost, la inceputul lucrarilor de 483 milioane lei. Finantarea lucrarii se face dintr-un imprumut de la Banca Europeana de Investitii, in valoare de 200 milioane de euro. Guvernul Romaniei cofinanteaza proiectul cu 70 milioane de euro.

La autostrada s-a lucrat chiar si cand temperaturile au scazut sub 0 grade Celsius, cu utilaje speciale de incalzire a asfaltului.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 8comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Felicitari pt inaugurare si succes in continuare! Intrebari: Exista indicatoare la intrarile pe autostrada precum ca nu exista statii de alimentare cu carburant? Cum si cand se va realizaun acces rapid si eficient dinspre Timisoara, respectiv drum expres care sa nu atinga Dubravita si Giarmata care mai are si o bariera?

  2. sunt exact 2 ani de cand a inugurat si cebtura Timisoarei, iar pe la KM10 exista doua gropi de risti sa iti intre toata masina in ele, sa nu mai vorbim de pasajul de cale ferata de la Giarmata Vii Km4 al centurii, unde din cauza denivelariilor de pe pod risti sa fi proiectat pe calea ferata….acelasi lucru se va intampla si cu autostrada, testul incghetului imi va da dreptate ca iar s-a folosit reteta PDL: „FOARTE SCUMP SI FOARTE PROST”

  3. In fotografia 6 este surprins un caine pe asfalt. Exact asta este problema, ca nu sunt indeplinite cerintele legale de siguranta circulatiei, nu exista gard de protectie de o parte si de alta a autostrazii, iar parapetii de siguranta nu au continuitate peste tot. Deci lucrarea nu indeplineste criterioul de siguranta. Insa astia o tin una si buna: inaugurare. Alta problema este legata de curatirea acestei autostrazi in caz de zapada. In fotografii se vad urme de noroi si pietris, care la 100 – 120 km/h devin cauze ale accidentelor. Iar daca incerci sa intuiesti efectul zapezii, e clar. Sedinta foto pentru pdl si cativa directori. Macar in campurile dintre Arad si Timisoara nu-i huiduie nimeni.

  4. e ca e GATA! Si e primu pas spre a lega Romania de unguri si implicit de Occident prin strazi bune! E bine ca s-a facut, a fost gata intr-un termen rezonabil si acum bvom vedea daca rezista si la testul timpului, dar inainte de a fi direct carcotasi poate invatam sa vedem partea plina a paharului ca altfel cu mentalittea afisata nucu nu meritam mai mult!

  5. Am fost deja pe ea si e super tare, am facut mai putin de 20 de minute si drumu e ata. Intr-adevar nu e chiar finalizata da bine ca s-a dat drumu la circulatie mai ales acum de sarbatori cand o sa fie nebunie. Pacta ca aj in Tim si se paralizeaza tot, in Arad se circula f bine, cate 3 benzi pe multe bulevarde, largi, f ok. Ciuhandu tu ce faci?

  6. Problema sigurantei circulatiei este ignorata pe acest tronson acum. A fost dat in folosinta pe baza testului cu PAHARUL facut de SPECIALISTUL BOC. Intr-o tara normala, unui individ ca si boc i-ar fi foarte greu sa traiasca, insa la noi asta da certificate de siguranta circulatiei pe baza testelor cu paharul. Vai s-amar de noi. SA TRAITI BINE.

  7. I: Cu ce se ocupa o duzina de militieni in Romanica?
    R: Pazesc 30km de autosrada
    Daca in Germania ar fi la fel „politia autostrazii” ar avea 35.000 de militieni bantuind autobahn-ul!
    Dar romanii isi au nevoi speciale si isi permit..

    • Si politia face parte tot din sistemul SA TRAITI BINE !