Legea privind masurile de siguranta cu caracter medical si statutul spitalelor de psihiatrie, initiata de deputatul de Timis Bianca Gavrilita, a fost adoptata in Camera Deputatilor

TIMISOARA. Proiectul de lege inițiat de deputatul PSD de Timiș Bianca Gavriliță a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților. Legea privind măsurile de siguranță cu caracter medical și statutul spitalelor de psihiatrie stabilește proceduri clare de funcționare a acestor unitati sanitare.

România are 4 spitale de psihiatrie “speciale”: Jebel(Timiș), Grajdurile(Iași), Ștei(Bihor) și Săpoca(Buzău), în care sunt internați aproape 1000 de pacienți. Cei mai mulți nu raspund penal, având diferite afecțiuni medicale, dar au săvârșit o infracțiune cu violenta și au ajuns în unitățile sanitare specializate în urma unei sentințe judecătorești care prevede privarea de libertate si internarea intr-o unitate medicala.

Noul act normativ contribuie la realizarea unei reforme a spitalelor implicate în aplicarea măsurilor de siguranță cu caracter medical prevăzute de art. 110 Cod Penal. Prin această lege se urmărește diminuarea riscului de violență al persoanelor aflate sub incidența unor asemenea măsuri și, implicit, creșterea siguranței atât a pacienților, cât și a celor aflați în spital, dar și a populației, în general. Este cunoscută tragedia de la spitalul Săpoca, unde un pacient internat în unitatea sanitară a ucis alți cinci pacienți și a rănit alți 8. Și asta pentru că nu a existat o pază strictă. În alte situații, pacienții au fugit din spitale și au agresat mai multe persoane pe stradă.

Noua lege recunoaşte persoanelor internate o serie de drepturi, începând cu cel de a-și exprima opiniile și de a-și manifesta credințele religioase, dreptul la informație, dar și dreptul la consultarea documentelor de interes personal și dreptul de a primi vizite și bunuri, reglementând aplicarea acestora. În ceea ce privește finanțarea spitalelor de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță, pe lângă alocarea banilor de la Casele Județene de Sănătate, se are în vedere și finanțarea prin contribuții punctuale de către Ministerul Justiției a cheltuielilor legate de procesele judiciare.

De altfel, noul act normativ stabilește ca măsurile necesare asigurării siguranței să se aplice prin protocoale de colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne și cu cel al Justiției. Totodată, noul cadru legislativ are în vedere normarea personalului ce deservește unitățile sanitare de acest fel.

“Sunt reguli foarte clare în ceea ce privește circuitul pacienților, de la internare până la ieșirea din spital, reguli privind paza unităților sanitare speciale, particularitățile de îngrijire pentru acești pacienți, structura organizatorică si transportul pacienților periculoși. În sfârșit, după 30 de ani, avem o lege clară care reglementează aceste spitale “speciale”. Vreau să le mulțumesc managerilor celor patru spitale, juristilor de la unitatile sanitare din Jebel si Grajdurile si, nu in ultimul rand, colegilor mei medici care lucrează în aceste unități sanitare și cu ajutorul cărora am pus la punct proiectul legii privind măsurile de siguranță cu caracter medical și statutul spitalelor de psihiatrie”, spune deputatul PSD de Timiș, Bianca Gavriliță.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.